15.4 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialBucureştenii, capii răutăţilor

Bucureştenii, capii răutăţilor

Jandarmeria Română a prezentat statistica infracţiunilor din sezonul precedent al Ligii I, cele mai multe dosare cu acte premergătoare începerii urmării penale fiind pentru fanii bucureşteni. Suporterii rapidişti au avut 33 de asemenea dosare, 32 pentru folosirea de materiale pirotehnice şi unul pentru deţinere de droguri de mare risc. Fanii stelişti au avut 21 de dosare, 11 pentru folosirea de materiale pirotehnice, patru pentru încălcarea interdicţiei de a participa la anumite jocuri sportive, trei pentru lovire sau alte violenţe, unul pentru opunere cu violenţă şi unul pentru ultraj. Pe numele fanilor dinamovişti au fost întocmite 12 astfel de dosare, dintre care cinci pentru folosirea de materiale pirotehnice.

Suporterii timişoreni au avut zece dosare cu acte premergătoare începerii urmării penale, fanii gălăţeni şase, iar cei vasluieni trei. Câte două astfel de dosare au şi fanii echipelor Universitatea Craiova, FC Braşov şi Gaz Metan Mediaş, în timp ce un fan de-al Politehnicii Iaşi a fost sancţionat pentru folosirea de materiale pirotehnice.
Reprezentanţii Jandarmeriei au precizat că majoritatea suporterilor care au comis infracţiuni au vârste între 19 şi 25 de ani.
Altor 132 de suporteri li s-a interzis accesul pe stadioane pe perioade cuprinse între şase luni şi doi ani. În sezonul precedent, în baza de date a Jandarmeriei au fost introduşi 498 de suporteri, suma totală a acestora fiind de peste 4.900.

SCĂDERE

Mai puţine infracţiuni

Faţă de sezonul 2008/2009, numărul infracţiunilor pe stadioane a fost mai mic, cu 45 la sută privind faptele prevăzute de legea penală, cu 47 la sută privind sancţiunile contravenţionale şi cu 18 la sută privind măsurile complementare de interzicere a accesului pe stadioane.

Bogdan Costea
Bogdan Costeahttp://bogdan-costea
Bogdan Costea, sef departament Sport
Cele mai citite

Spălătoriile auto, automatele de cafea și sucuri vor trebui să elibereze bon fiscal. Amenzi de peste 8.000 de lei

Automatele de cafea, sucuri sau sandvișuri, precum și spălătoriile auto vor trebui să elibereze bon fiscal, anunță Autoritatea Națională de Administrare Fiscală. După data...

Taiwanul anunță că a detectat 21 de avioane militare chineze în jurul insulei

21 de avioane militare chineze au fost detectate în jurul Insulei Taiwan începând cu ora locală 8:15 (0:15 GMT), a anunţat sâmbătă Ministerul Apărării...

Zece persoane suspecte de terorism au fost omorâte de armata israeliană în Cisiordania

Armata israeliană a declarat sâmbătă că a omorât zece persoane şi a arestat alte opt într-un raid asupra taberei Nur-Shams din apropierea oraşului Tulkarm...
Ultima oră
Pe aceeași temă