13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialAlina Dumitru cu mănuşi de box

Alina Dumitru cu mănuşi de box

Atrecut aproape neobservată medalia cucerită în Barbados (ce frumos trebuie să fi fost…) de Steluţa Duţă. O mână de fată – doar concurează la categoria 48 de kg! – a ajuns până la argintul boxului mondial, fiind învinsă de o indiancă ce domină de ani buni categoria şi îi scoate peri albi româncei.

Dacă acum 7-8 ani am fi trecut medalia Steluţei la „şi altele”, acum ea trebuie luată serios în vedere pentru că, peste doi ani, la Londra, boxul feminin va deveni, în premieră, sport olimpic. Iar sistemul de joc, categoriile şi, în mare, participantele vor fi aceleaşi ca la competiţia abia încheiată în Barbados! Una peste alta, după ce canotajul, tenisul de masă, judoul sau atletismul ne-au oferit în acest an anumite performanţe şi unele nume pe care ne putem baza înainte de Olimpiadă, iată că şi boxul, cel feminin, trimite semnale că îl putem lua în seamă pentru lista, deocamdată scurtă, a performerilor români care pot lupta pentru medalii la Olimpiadă.

Cazul Steluţei Duţă se poate compara, întrucâtva, cu cel al Alinei Dumitru, campioană olimpică la Beijing în 2008. Şi ea a avut o adversară care de ani de zile o învingea în concursul mondial (nici acum, în acest an, Alina nu a scăpat de blestemul pierderii aurului mondial), şi ea a plecat în concursul olimpic de pe poziţia a doua, aşa cum arată situaţia, în acest monment, în cazul Steluţei. Dar la Beijing a dat marea lovitură şi a devenit prima campioană olimpică în kimono pentru România. Ne-ar plăcea ca şi Steluţa să spargă gheaţa sau, mai bine zis, blocajul indiencei Mary Kom, tocmai în concursul olimpic.

Alături de Duţă, şi alte pugiliste din ţara noastră au avut evoluţii meritorii la Mondiale. Printre ele, Luminiţa Turcin şi Adriana Hosu s-au oprit în sferturi, adică aproape de medalii, ele fiind învinse în urma unor meciuri destul de strânse, în care balanţa a stat până spre final în echilibru. Deci şi în cazul lor posibile speranţe la medalii olimpice, lucru care ne face să spunem că boxul (din păcate, doar cel feminin) are potenţial pentru Londra 2012. 

Steluţa Duţă a pierdut trei finale mondiale în faţa indiencei Kom (2006, 2008, 2010) şi intenţionează ca de anul viitor să urce în categorie, la 51 kg.

Bogdan Costea
Bogdan Costeahttp://bogdan-costea
Bogdan Costea, sef departament Sport
Cele mai citite

Coreea de Nord l-a primit pe șeful spionajului rus

O delegație a Biroului de Informații Externe al Rusiei a vizitat capitala nord-coreeană Phenian între luni și miercuri și a discutat despre stimularea cooperării...

Pentagonul va aloca 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD

Forţele Aeriene ale SUA alocă aproape 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD (Next Generation Air Dominance), înlocuitorul pentru...

Casa Albă a reprogramat întâlnirea anulată de Netanyahu de la Washington

Decizia vine în contextul în care Karine Jean-Pierre, secretarul de presă al Casei Albe, a anunţat că premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, a revenit asupra...
Ultima oră
Pe aceeași temă