18.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecial7.000 de alergători din 40 de ţări

7.000 de alergători din 40 de ţări

Kenyanul Felix Kangogo a câştigat cea de-a cincea ediţie a Maratonului Interna­ţional Bucureşti, competiţie ce s-a desfăşurat duminică, în Capitală. Kangogo a terminat cursa în două ore, 15 minute şi 19 secunde. “Adversarii au fost foarte puternici, dar am forţat pe final şi am reuşit să câştig. A fost o cursă frumoasă. E prima oară când vin în România şi mi-a plăcut foarte mult”, a declarat sportivul kenyan la final.

Kangogo a terminat cursa în două ore, 15 minute şi 19 secunde. Pe locul doi s-a clasat Choge Amos Kipruto (Kenya), cu timpul 2:18.49, iar al treilea a terminat Ararso Dibaba Merdasa (Etiopia) – 2:19.27. La feminin, pe primul loc s-a clasat sportiva etiopiană Almaz Nagede Fekade, cu timpul 2:38.09.

Cel mai bine clasat alergător român la maraton a fost Alexandru Ilie Corneschi, cu timpul de 2:36.02, al doilea român care a terminat cursa masculină fiind Daniel Ştefan Lupulescu (2:37.49), iar al treilea Gabriel Gheorghe Gorun (2:38.30). La feminin, cel mai bine s-a clasat Claudia Paula Todoran, ocupanta locului 3. A doua româncă de la linia de sosire a fost Alina Nicoleta Petrescu (2:49.05), iar a treia Alina Niţuleasa (2:49.51). Kangogo şi Fekade au obţinut câte un premiu de 3.000 de euro. Valoarea totală a premiilor în bani este de 30.000 de euro, acestora adăugându-li-se şi premii în obiecte de la sponsori.

În 2013, maratonul va avea loc pe data de 6 octombrie, iar semimaratonul – pe 19 mai.  

Cele mai citite

Transformă spațiul din garaj într-un loc accesibil – iată ce ușă de garaj de la Alexiana să alegi

Ușilor de garaj ar trebui să li se acorde mult mai multă atenție. Acestea au capacitatea de a menține un nivel de siguranță înalt...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...

Rusia – Ucraina, ziua 770: Biden vrea să trimită arme Kievului chiar de săptămâna această

Preşedintele american, Joe Biden, a afirmat că Statele Unite vor "începe să trimită arme şi echipamente în Ucraina chiar din această săptămână", după ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă