13.9 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSportSpaniolii anunță planul de achitare a restanțelor salariale la Dinamo

Spaniolii anunță planul de achitare a restanțelor salariale la Dinamo

“Vreau să transmit mai întâi scuze sincere pentru situaţia în care se află Dinamo în acest moment. Întârzierea plăţilor şi gestionarea deficitară a acestei societăţi au făcut ca incertitudinea să se instaleze în rândul suporterilor şi în cadrul clubului. Prin acest comunicat, vreau să transmit linişte şi să precizez că astăzi a fost făcută o primă plată pentru salarii şi furnizori, banii urmând să intre în conturile clubului la începutul săptămânii viitoare”, a declarat Cortacero pentru site-ul oficial al clubului.

El a precizat că a convocat Consiliul de Administraţie al clubului pentru majorarea capitalului social cu suma de 5 milioane de euro.

“Astăzi s-a procedat la convocarea membrilor Consiliului de Administraţie pentru majorarea capitalului social al clubului cu suma de 5 milioane de euro. Sunt conştient de dificultăţile în care se află clubul în această perioadă, dar le transmit tuturor fanilor un mesaj de angajament faţă de Dinamo. Sunt implicat total în acest proiect, nu am avut şi nu am intenţia de a-l abandona!”, a mai spus Pablo Cortacero.

Compania Benel International SA, reprezentată de spaniolul Pablo Cortacero, a devenit la jumătatea lunii august noul acţionar majoritar al clubului de fotbal Dinamo Bucureşti. 

Cele mai citite

EXCLUSIV. Decizia lui Nicușor Dan de a elimina linia STB 336, fiasco în trafic. Locuitorii din Militari, rămași fără autobuz care să-i ducă la...

Locuitorii din cartierul bucureștean Militari au rămas fără singurul autobuz care îi transporta până în fața Spitalului Universitar. Decizia lui Nicușor Dan de a...

Premierul spaniol Pedro Sanchez ia o pauză de la îndatoririle publice: „ Am nevoie să mă opresc şi să mă gândesc”

„ Am nevoie să mă opresc şi să mă gândesc”, a spus Sanchez într-o scrisoare împărtăşită pe contul său de pe platforma X. „Am...

Klaus Iohannis a efectuat o vizită la complexul industrial Doosan Enerbility din Changwon, Republica Coreea

Președintele României, Klaus Iohannis, a efectuat miercuri, 24 aprilie 2024, o vizită la complexul industrial Doosan Enerbility din Changwon, Republica Coreea. Din delegația care...
Ultima oră
Pe aceeași temă