Senatorul PSD Dan Şova a declarat, miercuri, că raportul pe justiţie al CE arată că Traian Băsescu, Cătălin Predoiu şi Monica Macovei au ţinut sistemul judiciar pe loc în ultimii cinci ani monitorizaţi şi au produs „foarte multe daune de imagine” României, potrivit Mediafax.
„E firesc să fie cel mai dur raport. Este un raport care se referă la perioada 2007-2012 – este perioada acoperită de ministeriatul domnului Predoiu, de înţeleapta conducere a preşedintelui Băsescu, de înţeleptele numiri ale domnului Băsescu la propunerile de asemenea înţelepte ale doamnei Macovei şi ale domnului Predoiu. Este epoca pentru care Monica Macovei a garantat la UE că ştie ce face în sistemul judiciar şi, iată, o evaluare la cinci ani denotă faptul că toţi aceşti oameni nu au făcut decât să ţină sistemul judiciar în loc şi să producă foarte multe daune de imagine României”, a spus Şova.
Senatorul PSD a susţinut că în ultimii cinci ani justiţia s-a aflat sub „un control de mână forte” a lui Traian Băsescu, el apreciind că eşecul acestui raport în ceea ce priveşte activitatea justiţiei îi revine „integral” lui Traian Băsescu din cauza modului în care a înţeles reforma în justiţie, un mod bazat pe control.
Şova a spus că, din punctul de vedere al PSD, raportul este echilibrat şi realist, evidenţiind în mod corect ceea ce se întâmplă azi în justiţia din România.