Șoc în Gruia! Juan Culio pleacă de la CFR Cluj

Mijlocaşul argentinian Juan Emmanuel Culio a anunţat, sâmbătă, că se desparte de clubul CFR Cluj, prin intermediul unei înregistrări video, postate pe site-ul campioanei României la fotbal.

Share

Rl online 0 comentarii

15.12.2019 - 09:08

''Am luat o decizie grea (...). Am luat decizie de a pleca de la club din motive familiale. Vreau să le mulţumesc în primul rând colegilor mei, antrenorilor, clubului, pentru aceşti ani frumoşi pe care i-am petrecut aici, la Cluj, atât oamenilor de acum, cât şi celor pe care i-am avut aproape în perioada 2007-2011'', spus sud-americanul.

''A fost o decizie foarte grea pentru mine, gândită, la care am meditat, dar e cel mai bine pentru mine, pentru că familia mea e mai presus de fotbal, mai presus de orice! Mereu m-am gândit la familia mea, de când am început să joc fotbal, mereu am jucat pentru familia mea şi am vrut să ştiu că ai mei sunt bine. Am petrecut ani minunaţi aici în România şi sunt foarte recunoscător, nu doar clubului CFR Cluj, ci întregii ţări, pentru că mi-a deschis uşa şi m-a făcut omul care sunt azi, pentru că mi-a deschis uşa să vin în Europa, mi-a dat un nume în Europa, atât în fotbal, cât şi ca simplu om'', a mai afirmat Culio.

Clubul a făcut apel la suporteri să vină la stadion la meciul de luni cu Astra Giurgiu, care va fi ultimul pentru Culio în Gruia.

''Luni jucăm pentru Culio, Eroul de la Roma sau oricum doriţi voi, suporterii CFR-işti, să îl numiţi, pe unul dintre cei mai buni jucători care au îmbrăcat vreodată tricoul 'alb-vişiniu'! Haideţi cu toţii la stadion, haideţi cu toţii în Gruia!'', transmite clubul.

''Mijlocaşul nostru a luat decizia de a părăsi România din motive personale şi de a se întoarce alături de familia sa în Argentina. În întreaga carieră, Culio n-a petrecut nici măcar o zi departe de soţia şi copiii săi, iar gândul că ar urma să stea în România fără ei l-a făcut să ia această decizie. E o decizie care, pe noi, toţi cei din Familia CFR, ne întristează, pentru că ne despărţim nu doar un fotbalist extraordinar, ci de un om incredibil, un muncitor desavârşit, un model pentru orice tânăr fotbalist, o persoană cu un caracter remarcabil'', se mai arată în comunicat.

''Îţi dorim multă bafta în tot ceea ce vei alege să faci de aici înainte, fie că o să mai joci fotbal în Argentina, pentru că ştim că o poţi face încă la un nivel ridicat, fie că vei alege cariera de antrenor. Noi ne dorim să revii într-o zi în Gruia şi din postura de antrenor pentru că CFR şi Clujul vor fi mereu casa ta'', îi urează clubul, care anunţă că la meciul cu Astra intrarea spectatorilor va fi liberă, iar cei care şi-au achiziţionat deja bilete îşi vor primi banii înapoi.

Culio îşi prelungise în data de 5 februarie contractul cu CFR până în vara anului 2020.

Mijlocaşul argentinian (36 ani) a mai jucat în cariera sa la formaţiile Flandria, Almagro de Buenos Aires, Atletico Independiente, Racing Club, La Serena, Galatasaray Istanbul, Orduspor, Mersin Idmanyurdu, Deportivo de La Coruna, Al-Wasl, UD Las Palmas, Real Zaragoza şi RCD Mallorca.

Comentarii