19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSportSoarta Olimpiadei se decide în aceste zile

Soarta Olimpiadei se decide în aceste zile

După ce alt eveniment sportiv major care ar fi trebuit să se desfășoare anul acesta a fost reprogramat pentru 2021 (Campionatul European de Fotbal), se așteaptă ca în aceste zile să se ia o decizie și în privința Olimpiadei de la Tokyo. Având în vedere pandemia mondială de coronavirus, șansele ca întrecerea să aibă loc în perioada 24 iulie – 9 august 2020 sunt minime.

Preşedintele Federaţiei Internaţionale de Atletism, britanicul Sebastian Coe, este depărere că hotărârea va veni rapid. „O decizie cu privire la Jocurile Olimpice poate veni foarte repede, în zilele sau săptămânile următoare. Nu cred că ar trebui să avem cu orice preţ Jocurile Olimpice în această vară. Problema corectitudinii concurenţei este primordială. Dacă sportivii nu vor avea şanse egale, atunci pierdem integritatea competiţiei. Cu siguranţă, nimeni nu doreşte asta”, a spus Coe.

Declaraţia sa vine în contextul presiunii crescânde a unor Comitete olimpice naţionale, a unor Federaţii internaţionale şi a unor sportivi privind amânarea Olimpiadei din Japonia. Până în acest moment, Comitetul Olimpic din Slovenia, Comitetul Olimpic din Norvegia, Federația Britanică de Atletism și Federația Americană de Natație sunt cele mai importante foruri care au cerut public amânarea Olimpiadei de la Tokyo. De asemenea, polonezul Piotr Malachowski, dublu medaliat cu argint la Jocurile Olimpice la aruncarea discului, a afirmat că Olimpiada ar trebui amânată, pentru a nu se transforma în „jocurile morţii”.

De cealaltă parte, preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), neamțul Thomas Bach, crede că anularea Jocurilor Olimpice ar distruge visul olimpic al sportivilor din întreaga lume. „O anulare a Olimpiadei de vară ar distruge visul olimpic a 11.000 de sportivi din 206 ţări”, a spus președintele CIO.

„E dificil să gestionezi nesiguranța și chiar și mai complicat să te pregătești în aceste condiții grele. Dar nu poți să amâni Jocurile Olimpice ca și cum ar fi un meci de fotbal. E mult mai complex”, a completat Bach.

Jocurile Olimpice de la Tokyo ar trebui să înceapă pe data de 24 iulie, ceremonia de închidere fiind programată pe 9 august.

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite

Atentat Moscova: bilanțul atacului a ajuns la 143 de morți

Bilanţul atentatului comis în suburbia Moscovei săptămâna trecută a urcat miercuri la 143 de morţi, potrivit unui nou raport comunicat de autorităţile ruse, atacul...

Rusia cere o reuniune ONU pe tema atacului NATO asupra Iugoslaviei, de acum 25 de ani

Rusia a cerut organizarea unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU care să discute atacul NATO asupra Iugoslaviei, din anul 1999. Cererea Rusiei ar...

Securitatea și sănătatea în muncă – serviciu obligatoriu pentru orice afacere din România

Companiile active cu minim un angajat au obligația de a respecta un protocol foarte strict pentru a asigura întregului personal condiții sigure de muncă....
Ultima oră
Pe aceeași temă