3 C
București
miercuri, 13 noiembrie 2024
AcasăSportSindicaliștii le-au făcut plângere penală parlamentarilor care susțin creșterea indemnizațiilor

Sindicaliștii le-au făcut plângere penală parlamentarilor care susțin creșterea indemnizațiilor

Confederaţia Naţională Sindicală (CNS) „Cartel Alfa” a depus o plângere penală în care acuză persoanele care au semnat promovarea ordonanţei privind majorarea indemnizaţiilor corespunzătoare celor 48 de funcţii de demnitari că au încălcat prevederile din Legea salarizării unitare, scrie Mediafax

CNS „Cartel Alfa” a transmis luni o scrisoare deschisă parlamentarilor, cărora le solicită să blocheze prin votul lor adoptarea actului normativ prin care se majorează indemnizaţiile demnitarilor.

Citește și: Guvernul A MĂRIT salariile DEMNITARILOR. Vezi cât vor câştiga preşedintele şi premierul

Sindicaliştii spun că, după ce au analizat propunerea legislativă privind majorarea salariilor celor 48 de funcţii de demnitari, au constatat că aceasta constituie o atitudine de dispreţ total la adresa românilor care trăiesc la limita sărăciei, a tuturor lucrătorilor contractuali sau funcţionari publici din sectorul bugetar. În opinia sindicaliştilor, pentru această majorare nu există niciun motiv întemeiat, nici de necesitate, nici de oportunitate, iar decizia ar încălca şi prevederile legale.

„Justificările publice făcute de diverşi demnitari nu se constituie ca argumente valabile pentru decizia luată. Astfel, se invocă reducerea sau combaterea fenomenului corupţiei, ca şi cum o indemnizaţie de aproximativ 4.000 de euro faţă de 2.000 euro în prezent, este suficientă pentru stoparea tentaţiilor demnitarilor care decid asupra unor sume de zeci sau sute de milioane de euro. Reamintim faptul că funcţiile de demnitar nu sunt funcţii exercitate ca urmare a obligării persoanelor în cauză la o muncă forţată, ci funcţii la care demnitarii au candidat, cunoscând limitările legale, ori pe care, în cazul în care nu au cunoscut aceste limitări legale, le pot abandona oricând, dacă li se par împovărătoare putându-se întoarce oricând la confortul anterior”, se arată în scrisoarea transmisă parlamentarilor.

Citește și: Și-au luat Parlamentul înapoi

Sindicaliştii susţin că nu există un salariu adecvat pentru funcţionari publici, medici sau profesori, deşi responsabilitatea profesională a acestora este cel puţin la fel de mare ca cea a demnitarilor, iar condiţiile de muncă în sistemul public sunt cel mai adesea degradante şi uneori periculoase.

„Să nu uităm că, spre deosebire de alte persoane care lucrează în sectorul bugetar, funcţiile de demnitari sunt funcţii temporare, cel mult a unui mandat, şi că tentaţia de corupţie este mult mai mare, indiferent de nivelul de salarizare. Să nu uităm că directorii de companii de stat sau subordonaţii demnitarilor au venituri mai mari datorită deciziilor acestor demnitari, care au decis atât salarizarea directorilor de companii, cât şi nominalizarea subordonaţilor (de multe ori fără nicio competenţă) în diferite consilii de administraţie cu renumerarea acestora la 20-25 la sută din valoarea salariului directorului general”, se mai arată în documentul adresat parlamentarilor.

Autorii proiectului de act normativ spus că prin această reglementare s-a urmărit „transpunerea prevederilor actelor legislative adoptate la nivelul Uniunii Europene privind aplicarea unui tratament juridic similar”, „prin metodologie şi nu ca nivel valoric”, însă autorii scrisorii susţin că acest argument este străin de realitate, neexistând vreun act legislativ al UE de genul celui menţionat.

„Facem apel la onestitatea dumneavoastră, aleşi ai cetăţenilor, să blocaţi prin votul dumneavoastră adoptarea acestui act normativ neîntemeiat şi inoportun, deoarece nu credem că a fost cineva mandatat din partea alegătorilor pentru această decizie. Vă menţionăm că am depus plângere penală împotriva persoanelor care au semnat promovarea acestei decizii care este contrară legii în vigoare (Legea 284/2010) şi care prevede expres atât baza de raportare cât şi mărimea maximă a coeficienţilor care se pot acorda”, se mai arată în scrisoare.

Gabriel Oprea a anunţat în 8 iulie, ultima zi în care a exercitat interimar funcţia de premier, că indemnizaţiile lunare ale preşedintelui, prim-ministrului, preşedinţilor Parlamentului, şefilor de servicii de informaţii vor fi majorate începând cu luna august, în baza unei ordonanţe de Guvern, iar cele mai mari salarii le vor avea preşedintele ţării, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prim-ministrul şi preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului.

Astfel, indemnizaţiile lunare ale preşedintelui ţării, prim-ministrului şi preşedinţilor celor două Camere parlamentare ar urma să fie majorate la 21.540 lei brut (15.108 lei net) iar salarizarea vicepremierului va fi fixată la 20.000 lei brut (14.024 lei net). Miniştrii şi alte categorii de demnitari, inclusiv şefii serviciilor de informaţii, vor primi o indemnizaţie lunară de 19.055 lei brut (13.365 lei net). În această ultimă categorie au fost incluşi şi consilierii prezidenţiali, care au rang de ministru.

Aceeaşi indemnizaţie brută de 19.055 lei va fi acordată şi miniştrilor-delegaţi, vicepreşedinţilor, secretarilor şi chestorilor din Senat şi Camera Deputaţilor, secretarului general al Guvernului, şefului Cancelariei premierului, Avocatului Poporului, preşedintelui Consiliului Legislativ, preşedintelui Curţii de Conturi, directorilor SRI, SIE, SPP şi STS.

În prezent, preşedintele ţării este remunerat lunar cu aproximativ 6.500 lei net, preşedinţii celor două Camere parlamentare şi prim-ministrul – cu 6.184 lei net, vicepremierul – cu circa 5.800 lei net, iar ministrul – cu 5.350 lei net.

În 9 iulie, premierul Victor Ponta a spus că Guvernul va amâna majorarea indemnizaţiilor pentru demnitari şi a precizat că el nu a fost de acord cu această creştere, dar ştia că măsura este agreată şi de preşedintele Klaus Iohannis, care a avut o discuţie pe această temă cu premierul interimar Gabriel Oprea.

Preşedintele Klaus Iohannis a arătat, într-un mesajul postat pe Facebook, că în ultimele luni a discutat de mai multe ori cu premierul despre salariile demnitarilor, la inițiativa acestuia, arătând că nu poate accepta că ”un Guvern adoptă în mod solidar o anumită decizie, iar apoi premierul își propune să revină asupra ei”.

”Nu pot să accept însă ideea că un Guvern adoptă în mod solidar o anumită decizie, iar apoi prim-ministrul își propune să revină asupra ei. Aceasta ar fi o lipsă de coerență a actului guvernamental, care pune sub semnul întrebării dacă România mai are sau nu Guvern funcțional”, adaugă președintele.

Cele mai citite

România la „dietă” economică: top model sau moare de inaniție

Guvernatorul Mugur Isărescu a vorbit recent despre „dieta” economică, completată cu sintagma „să strângem cureaua”. Mesajul este clar: România trebuie să-și ajusteze politicile financiare,...

Legea Arendei în dezbatere: fermierii solicită măsuri urgente pentru stabilitate în agricultură

Doar 10% din suprafața agricolă a României este utilizată de proprietarii terenurilor, restul fiind arendat Legea Arendei a revenit în atenția publicului și a Parlamentului...

Ucrainenii nu sunt dispuși la concesii teritoriale în schimbul păcii cu Rusia

Ucrainenii se opun în continuare unor concesii teritoriale către Rusia pentru a obţine pacea, în pofida avansării trupelor ruse, pierderilor de vieţi omeneşti şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă