8.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSportSimone Inzaghi: Trebuie să câștigăm la Rennes

Simone Inzaghi: Trebuie să câștigăm la Rennes

“Avem mai multe şanse ca ieri. Celtic a câştigat pe Olimpico şi cred că poate să o facă şi în România, ca şi noi în Franţa. Vrem să ne jucăm şansa la Rennes, iar apoi vom vedea ce se va întâmpla în România”, a declarat Inzaghi, citat de presa italiană. Lazio are nevoie de o victorie la Rennes în ultima etapă, dar şi de o înfrângere a echipei CFR Cluj, acasă, cu Celtic. Campioana României se califică în faza următoare cu un punct.

“Băieţii au avut o abordare bună, iar în prima repriză mai puteam marca. CFR e o echipă fizică şi am suferit în repriza secundă. Cred un pic mai mult în şansa noastră, dar cred că după ceea ce am văzut pe teren nu meritam să avem doar un gol avantaj. În repriza a doua am reuşit să fim compacţi şi să câştigăm pentru a rămâne în cursa de calificare”, a mai spus Inzaghi.

”Am jucători de calificate, care se sacrifică şi când îi am la dispoziţie dau totul pe teren. Am găsit un echilibru, suntem a patra apărare din campionat şi cred că echipa mai poate creşte. Eu cred că trebuie să marcăm mai multe goluri, suntem al doilea atac. Creăm mult, în atac pe lângă Immobile şi Correa îl am pe Caicedo, trebuie să concretizăm mai mult, să tranşăm mai repede meciurile”, a comentat tehnicianul italian.

CFR Cluj a fost învinsă de Lazio cu scorul de 1-0 (1-0), joi seara, pe Stadio Olimpico din Roma, în Grupa E a Europa League la fotbal. Lazio s-a impus prin golul marcat de argentinianul Joaquin Correa (24).

Meciurile care vor decide configuraţia finală a grupei vor avea loc pe 12 decembrie, la Cluj-Napoca, respectiv Rennes.

Cele mai citite

De ce nu se creează efectul de campanie electorală?

Campania electorală s-a declanșat neoficial în România. Criza desemnării candidatului comun al coaliției PSD-PNL are efecte profunde. În această perioadă, se fac calibrări de...

Coaliția ar fi decis să meargă cu candidați separați pentru Primăria Capitalei

Coaliţia PSD - PNL a decis să meargă cu candidaturi separate la funcţia de primar general al Capitalei, respectiv Gabriela Firea (PSD) şi Sebastian...

Deficitul bugetar al României, conform Eurostat, a fost 6,6 la sută din PIB, avertizează Drulă

Deficitul bugetar real al României în anul 2023 a fost 6,6 la sută din PIB, avertizează deputatul Cătălin Drulă, președintele USR. Liderul USR precizează că...
Ultima oră
Pe aceeași temă