16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSportSimona Halep s-a calificat pentru a treia oară în finala de la...

Simona Halep s-a calificat pentru a treia oară în finala de la Cincinnati

Halep (26 ani) a făcut un joc consistent şi a încheiat meciul după o oră şi 16 minute cu Sabalenka (20 ani, numărul 34 WTA).

Debutul meciului a fost unul destul de echilibrat, dar Simona Halep a făcut break-ul în al treilea ghem, fără a reuşi să îl consolideze. Halep s-a desprins apoi la 4-2, belarusa şi-a câştigat serviciul, dar apoi Halep a reuşit două ghemuri la rând şi a luat primul set cu 6-3.

În actul secund, românca a câştigat contra serviciului la 2-1, dar Sabalenka a revenit şi a egalat, 3-3. Fiecare jucătoare şi-a făcut serviciul, iar Halep a salvat trei mingi de break, după care a reuşit să smulgă victoria pe serviciul belarusei (6-4). Halep o mai învinsese pe Sabalenka la începutul anului, în sferturi la Shenzhen, cu 6-2, 6-2, câştigând apoi titlul.

Românca, principala favorită şi finalistă în 2015 şi 2017 la Cincinnati, va juca în finală cu olandeza Kiki Bertens, care a trecut de cehoaica Petra Kvitova (28 ani, 6 WTA) cu 3-6, 6-4, 6-2. Simona Halep şi-a asigurat un cec de 262.364 dolari şi 585 puncte WTA. Ea are 3-1 în meciurile directe cu Bertens (26 ani, 17 WTA), ultimul meci consemnând victoria în 2017, în semifinale la Roma, cu 7-5, 6-1.

A 33-a finală pentru Simona Halep

Pentru Simona Halep, finala de la Cincinnati va fi a 33-a din carieră, până acum având 18 titluri cucerite. Simona a obţinut şase titluri în 2013, la Nurnberg, ‘s-Hertogenbosch, Budapesta, New Haven, Moscova şi Sofia, două în 2014, la Doha şi Bucureşti, trei în 2015, Shenzhen, Dubai şi Indian Wells, trei în 2016, la Madrid, Bucureşti şi Montreal, în 2017 a câştigat la Madrid, iar anul acesta s-a impus la Shenzhen,

Halep a mai jucat 14 finale, în 2010 şi 2011 la Fes (Maroc), în 2012 la Bruxelles, în 2014 la Madrid, Roland Garros şi Turneul Campioanelor, în 2015 la Toronto şi Cincinnati, iar în 2017 la Roma, Roland Garros, Cincinnati şi Beijing, iar anul acesta la Australian Open şi Roma.

Simona Halep a cucerit şi un titlu WTA la dublu, anul acesta, la Shenzhen, alături de Irina Begu, jucând şi o finală în 2016 la Montreal, alături de Monica Niculescu.

Cele mai citite

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...

Un film românesc și unul România – Republica Moldova participă la festivalul de film de la Moscova, în ciuda sancțiunilor asupra Rusiei. Regizorul român...

Un film realizat în România, intitulat "21 de rubini", a fost prezentat în cadrul festivalului de film de la Moscova (19 - 26 aprilie...

Premierul Poloniei Donald Tusk are pneumonie. Cum îi va fi afectată agenda politică

Premierul polonez Donald Tusk îşi va restrânge apariţiile publice în următoarele zile după ce a fost diagnosticat cu pneumonie, a anunţat joi biroul său...
Ultima oră
Pe aceeași temă