11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSportHalep a spulberat-o pe Mertens și continuă drumul spre titlu, la Madrid

Halep a spulberat-o pe Mertens și continuă drumul spre titlu, la Madrid

Simona Halep are o misiune dificilă în faţa Elisei Mertens, o sportivă în mare formă.

UPDATE:Simona Halep i-a luat primul set lui Mertens, la zero.

âHalep a fost desemnată cea mai bună jucătoare din istoria turneului din capitala Spaniei şi vrea să confirme acest lucru cu al treilea trofeu la rând. Premisele sunt favorabile, în condiţiile în care în primul tur a reuşit o partidă mare. Succesul fără drept de apel cu Makarova a fost cel mai clar al Simonei în ultimele 9 luni, un lucru încurajator în perspectiva unui sezon de zgură în care jucătoarea noastră trebuie să apere peste 3.000 de puncte în clasamentul WTA. “A fost un meci foarte bun, am jucat bine, am început foarte bine meciul şi am continuat la fel. A fost un nivel foarte ridicat şi mă bucur că am reuşit să fac acest lucru din primul tur, pentru că primul meci din turneu este dificil mereu. Tactica a fost să joc repede şi să încerc să nu îi las timp ca să îşi deschidă ea terenul, pentru că are nişte unghiuri extraordinare. Am învăţat-o, pentru că am jucat de multe ori contra ei, dar, totodată, este foarte greu să joci contra ei. Are un stil diferit şi este şi stângace. Nu prea joci de multe ori cu stângace, dar mă bucur că a fost aşa de bine. Îmi place mult suprafaţa de aici. Bineînţeles că şi altitudinea mă avantajează, cred că e un lucru bun. Mă simt bine la acest turneu şi sper să continui tot aşa. Îmi doresc să fac un rezultat bun şi anul acesta”, a declarat Halep.

Simona Halep a câştigat turneul din capitala Spaniei în 2016 şi 2017 şi a fost finalistă în 2014.

Cele mai citite

Eurodeputatul Nicu Ștefănuță a fost premiat pentru inițiativele sale de mediu

Europarlamentarul independent Nicu Ștefănuță, singurul eurodeputat român membru în Grupul Verzilor Europeni, a fost premiat pentru inițiativele sale de mediu. Cu ocazia Zilei Mondiale a...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești a luat titlul de vicecampioană mondială la Campionatul Mondial de Robotică de...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești s-a încununat de succes, prin obținerea titlului de vicecampioni mondiali din cadrul...

Eurodeputatul Nicu Ștefănuță a fost premiat pentru inițiativele sale de mediu

Europarlamentarul independent Nicu Ștefănuță, singurul eurodeputat român membru în Grupul Verzilor Europeni, a fost premiat pentru inițiativele sale de mediu. Cu ocazia Zilei Mondiale a...
Ultima oră
Pe aceeași temă