6.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSportSimona Halep e în optimile de finală de la Wimbledon

Simona Halep e în optimile de finală de la Wimbledon

Jucătoarea română de tenis Simona Halep s-a calificat în optimile de finală ale turneului de Mare Şlem de la Wimbledon, sâmbătă, după ce a învins-o pe poloneza Magdalena Frech cu 6-4, 6-1.

Halep (30 ani, 18 WTA), cap de serie numărul 16, s-a impus în doar 66 de minute.

Campioană la Londra în 2019, Simona Halep, care în 2021 nu a participat la Wimbledon, fiind accidentată (ediţia din 2020 a fost anulată), a bifat astfel a zecea sa victorie consecutivă în Grand Slam-ul pe iarbă, conform agerpres.ro.

Halep a început în forţă şi a condus cu 4-0 şi 5-1, dar Frech a revenit şi s-a apropiat la 5-4, dar românca a câştigat cu 6-4. În actul secund, Halep a luat cinci ghemuri consecutive de la 1-1.

Halep e în optimile de finală de la Wimbledon, fiind superioară la mai multe capitole din acest joc cu poloneza Frech

Românca a controlat jocul, a fost superioară la serviciu, a avut 23-5 la capitolul mingi direct câştigătoare, deşi a făcut mai multe erori neforţate, 18-13.

Halep a învins-o de trei ori până acum pe Frech (24 ani, 92 WTA), după ce anterior a învins-o în 2020, în sferturi la Praga, cu 6-2, 6-0, şi anul acesta, în primul tur la Australian Open, cu 6-4, 6-3.

Simona Halep şi-a asigurat un cec de 190.000 de lire sterline, iar în optimi o va înfrunta pe învingătoarea dintre spaniola Paula Badosa (a patra favorită) şi cehoaica Petra Kvitova (cap de serie numărul 25), dublă campioană la Wimbledon (2011, 2014).

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă