Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Simona Halep: "A fost un meci greu cu Irina Begu"

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul unu mondial, a declarat că meciul cu Irina Begu, câştigat cu 6-1, 6-4, vineri, în semifinalele turneului WTA de la Shenzhen (China), a fost unul foarte greu.

Iulian Budușan 0 comentarii

Actualizat: 05.01.2018 - 13:58

"A fost un meci greu. Ştiu că este o jucătoare foarte puternică, iar în setul al doilea s-a putut vedea că şi-a îmbunătăţit jocul. Am găsit forţa să lovesc tare mingea la final şi sunt mândră de victorie. A fost una dificilă'', a declarat Halep, citată de site-ul WTA.

"Sunt din nou în finală, aici la Shenzhen şi sunt fericită că voi juca pentru titlu. Mă simt bine de fiecare dată când joc aici şi va fi o mare provocare mâine. Sunt pregătită de finală şi vom vedea ce se va întâmpla'', a mai spus Halep.

Pentru Halep a fost a şasea victorie în tot atâtea meciuri cu Irina Begu şi a ajuns la 11 victorii consecutive în faţa româncelor. Halep nu a mai pierdut în faţa unei compatrioate de şapte ani, ultimul eşec venind fiind produs de Sorana Cîrstea în 2010.

Halep va juca în finală la Shenzhen cu învingătoarea dintre rusoaica Maria Şarapova şi deţinătoarea titlului, Katerina Siniakova (Cehia), cap de serie numărul şase.

Până atunci, Halep va juca în semifinale la dublu, alături de Irina Begu, împotriva perechii Ana Blinkova (Rusia)/Nicola Geuer (Germania)

Comentarii

loading...