23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSportSheffield United a intrat în proprietatea unui prinț saudit

Sheffield United a intrat în proprietatea unui prinț saudit

În 2017 cei doi coproprietari făcuseră oferte separate pentru a prelua majoritatea acţiunilor grupării, între ei urmând apoi o bătălie în instanţă care a durat aproape doi ani, formaţia promovând la finele sezonului trecut în Premier League.

McCabe îi vânduse lui Abdullah 50% din acţiuni în 2013, când clubul se afla în liga a treia, dorind investiţii masive în lupta pentru revenirea pe prima scenă fotbalistică.

”Kevin are un sentiment profund de trădare şi se află în stare de şoc în privinţa modului în care a fost tratat de prinţul Abdullah. Acum regretă că a intrat în afaceri cu el”, a declarat pentru Reuters un apropiat al lui McCabe.

Justiţia l-a obligat pe acesta să-şi vândă acţiunile pentru suma de 5 milioane lire sterline.

Abdullah a salutat decizia instanţei, menţionând că echipa se poate concentra acum exclusiv pe partea competiţională.

După cinci etape din Premier League, Sheffield United se află pe locul 15 din 20, cu 5 puncte acumulate.

Cele mai citite

Nicolae Ciucă, la 20 de ani de la aderarea României la NATO: „Aceste două decenii au reprezentat cea mai bună perioadă din istoria noastră”

Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, a evidenţiat, vineri, într-un mesaj transmis cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la admiterea României în...

Explozie la Rafinăria Petromidia! Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție

O explozie s-a produs, vineri, la Rafinăria Petromidia, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea”, explozia...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă