Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Fotografii: Claudiu Dumitrescu

Serbia Regală – România Regală 0-3 (0-0). De ce e fotbalul sportul rege?

În timp ce Simona Halep ridica, în aplauzele publicului, cupa Roland Garros, sâmbătă, 9 iunie 2018, la Belgrad, România Regală (selecţionata purtătorilor de coroană pe piept şi în suflet) bătea la scor de neprezentare Serbia Regală, 3-0.

Share

Marius Ghilezan 0 comentarii

Actualizat: 18.06.2018 - 15:02

Alexandru al II-lea a dat cu latul pantofului lovitura de începere. Partida a fost o reeditare a primul meci internaţional al Regatului României, jucat cu Regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor la Belgrad, în ziua nunţii Regelui Alexandru I al Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor cu Principesa Maria a României, fiica Regelui Ferdinand Întregitorul şi a Reginei Maria, bunica actualului Prinţ moştenitor.

Revanşa partidei de la Timişoara de anul trecut, câştigată de români cu 5-3, a demonstrat publicului iubitor al balonului rotund că fotbalul e sportul rege. Golden boys au adunat opt goluri, în timp ce Red boys–doar 3 în două confruntări amicale.

 

La Casa Albă, încălzirea cu un posibil rege

Ziua de 9 iunie a fost Ziua „Z” pentru tricolori. Încă de dimineaţă, sârbii – cu un plan strategic bine gândit – i-au atras pe români în tulumbele Palatului Alb, fostul Palat regal, la o întâlnire cu cel care ar fi putut să fie rege. O zăpuşeală de vară le-a udat cămăşile fotbaliştilor, care au venit trași la şpiţ, de parcă erau jucătorii lui Real Madrid, la întâlnirea cu Felipe al VI-lea. Costume negre şi cravate în ton. Doar încântătoarea femeie ghid a mai răcorit privirile tulburi ale înfierbântaţilor jucători români. Principesa Marioara era pe toţi pereţii, în cromatică azurie, contrast cu griul încins al pereţilor. Peste tot i se spune regina Maria. Pentru noi rămâne Prinţesa Mignion. Însoţitoarea de bord a povestit mai mult despre întâlnirile lui Tito decât despre trecerea mult iubitei Regina Maria, prin acele locuri.

 

Cum admira coach-ul cristalele de Murano?

Puţini regali – aşa cum le spunea Mister, Daniel Boruga, antrenorul federal – ştiau că Regina Maria avea de gând să organizeze un Commanwealth în Balcani, dându-şi fiicele unor prinţi din regiune. Doar trosniturile istoriei, zburdalnicul fiu Carol al ll-lea şi asasinatele i-au năruit visele imperiale. Bobe, gladiatorul tricolorilor, pocnea în costumul cel nou, achiziţionat special pentru întâlnirea cu un posibil rege. Coach-ul admira cristalele de Murano. Fente de cristal pe pereţi. Irina, alta decât fiica Regelui Mihai, s-a aşezat într-un jilţ, la un moment indefinit. Pare obosită înainte de meci, ea fiind extrema secretă a românilor. Prietenul ei de la Digi, Alin, transpira la greu, fără efort, inspirând parfumurile unui anotimp de poveste. Cătălin Şerban, liderul ANRM, era preocupat de cadourile pentru gazde. Omologul său Mario nu dădea semne de nerăbdare.

Trăgea de timp. De timpul mult prea înfierbântat pentru neobişnuiţii gât-legăielor, numite simandicos cravate. Basement-ul, vopsit în roz-chiloţiu, era mai răcoros. Acolo, în spaţiul de poveste, prinţi, regi, regine băteau o carte sau jucau la ruletă. Mister mi-a şoptit: „Dacă pereţii ar putea povesti?” Fumoarul nu mai conserva tutunul regilor şi al împăraţilor. Mă gândeam să scot un băgău, aşa cum se spune la mine în Banat ţigărilor de foi. Dar nu era etnic sportiv. Chiar dacă în Serbia se poate fuma peste tot.

 

Trasul de timp ca formă de povară

Sârbii trăgeau de timp. Aerul ardea. Prinţul moştenitor se lăsa aşteptat. Meciul era programat pentru ora 16,30. În jurul orei 13, trecute fix, Alexandru al I-lea, strănepotul lui Ferdinand şi al Mariei, a apărut în sfârşit la braţ cu cea de-a doua soţie, Katherina. A ţinut un speech maiestuos şi cald în cinstea oaspeţilor români. A vorbit despre fotbal şi despre bucuria victoriilor. Zâmbind, Alteţa Sa regală Katherina a coborât printre crown-keeperii români şi le-a întins pe rând mâna, aşa cum stă bine unui protocol regal. Regalii ştiau cum fac bărbaţii reverenţa, însoţitorii lor mai tineri nu. Irina a cosit cu dreptul aleea, de ziceai că e fiica paorelui trimisă la Împărat. Un zâmbet şi o floare, o rază de soare, la poarta Palatului oare cine bate? Ceasul meciului, desigur.

Dacă Prinţul Moştenitor Alexandru a primit din partea regalilor sârbi tricoul roşu cu guler, purtat în urmă cu peste 90 de ani de trecuţii la veşnicie, şi ASR Principele Radu a fost omenit la fel. În plus, Principelui Radu i s-a oferit de către delegaţia română un tablou cu selecţionata regală întoarsă cu spatele, privind la portretul Regelui Mihai, proiectat pe ecranul cochetului stadion Ilie Oană din Ploieşti, acolo unde cu o lună în urmă „Regalii” îngenuncheau old-boys-ii lui Heerenveen cu 6-4.

La un moment indefinit al zăpuşelii şi al emoţiilor, Prinţul Moştenitor al Sârbilor l-a întrebat pe liderul asociaţiei sârbilor monarhişti dacă nu-i obosesc prea tare pe români. Şi ce a mai urmat în ziua toridă, a arderii timpului şi al tainelor, cu gândul la rezultat, e de povestit la nepoţi.

 

Regalii în Muzeul Maracanei sârbeşti

Într-o goană nebună, costumaţii în negru au vizitat Muzeul echipei Steaua Roşie Belgrad, cea care a reuşit să smulgă occidentalilor, cu cinci ani după Steaua Bucureşti, Cupa Campionilor, în 1991, avându-l pe Miodrag Belodedici printre titulari. Impresionanta panoplie de diplome, cupe şi medalii l-a făcut pe coatch-ul român să exclame: „Azi îi batem pe sârbi.” Băieţii în costume şi fără ghete s-au pozat îndelung în spaţiul care semăna mai mult cu o navă cosmică decât cu o sală de trofee. Uimirea a zăbrelit un pic mirarea. Maracana sârbilor poartă numele Gazprom la tribuna a doua. La ei ruşii nu sunt o problemă. Printre finanţatorii Catedralei SF Sava, care nu se mai termină niciodată, la fel ca Sagrada, se află ministerul culturii al Guvernului Putin şi nimeni n-are nimic împotrivă.

Cu două ore înainte de meci, obosiţi de atâta admiraţie faţă de vestigiile regale şi discuţiile lungi cu prinţii moştenitori, jucătorii români au ajuns în sfârşit la arena Bask, unde avea să se ţină meciul prieteniei.

Tribunele erau acoperite de steaguri regale. Un public nu extrem de numeros a luat loc pe scaune. Stadionul are o veche tradiţie, fiind primul club atletic regal. E situat în apropierea Hipodromului.

 

30 de „roşii” şi 30 de „galbeni”

Ambele echipe au înscris pe foile de arbitraj aproape 30 de jucători.
Red-royal-serbs: Tatić, Gajic, Zlojutro, Terzic, Naskovic, Baljak, Vukovic, Stojkovic, Brkic, Milivojevic, Dincic, Jankovic, Miletic, Radovic, Pavkovic, Zajic, Radicevic, Zorkic, Dikic, Susic, Glavonjic, Reljic, Bogojevic, Kesic, Drulovic, Lapcevic, Jakovljevic, Djosic, Radulovic, Zivanovic.

Cel mai de temut adversar al golden-boys a fost Ljubinko Drulovic, mijlocaşul de legendă al F.C. Porto şi Sporting Lisabona din anii ’90, când l-a avut coechipier pe Ioan Timofte, de la Poli Timişoara. De remarcat că în epoca Drulovic, Mourinho era doar antrenor secund. Zoran Kesic şi Milan Bogojevic au fost alte vedete ale roşilor regali din Serbia. Primul show-man de TV, al doilea scriitor cunoscut.

Lotul golden-boys a impresionat prin ţinută, dar şi prin burta unor luptători de sumo ca Dabi şi Bobe, ridicători de tribune, mai mult decât de halbe, în ziua meciului.

Echipa regală română (cu tricouri Joma): Adrian Mihalcea, Andrei Cătălin Galiță,Cristian Mateescu, Daniel Barbu, Tiberiu Stanciu, George Chelaru, Cătălin Șerban, Dan Nicodim, Dănuț Cilă, Dragoș Dică, Florin Slavu, Alin Borcea, Răzvan Brătianu, Valentin Dabija, Marius Ghilezan, David Ioniţă (16 ani), Cristi Minea,Călin Robert, Gheorghe Lucian (golgheterul echipei, zis Elgi), Marius Pană (zis Bobe), Mihai Anghel, Laurenţiu Marin, Marius Stan, Andrei Homorodean, Octavian Simon, Irina Cristea (singura femeie jucător).

După discursul de întâmpinare rostit de Alteţa Sa Regală Alexandru, Principele Radu a vorbit despre tradiţia fotbalului în familia regală românească.

Celor aproape 50 de fotbalişti li s-au cântat imnurile regale ale celor două regate.

Primul 11 al golden-boys: Adrian Mihalcea - Andrei Cătălin Galiță,Cristian Mateescu, Daniel Barbu, Tiberiu Stanciu - George Chelaru, Cătălin Șerban, Dan Nicodim, Dănuț Cilă - Dragoș Dică, Florin Slavu a intrat în jocul încâlcit al sârbilor. Cosmin Licu şi Răzvan Florea nu au făcut deplasarea fiind accidentaţi. În minutul 26, Daniel Boruga, maestru mai mult al epicului decât al liricului fotbalistic, l-a aruncat în luptă pe Valentin Dabija, zis Gladiatorul, mijlocaş la închidere, înlocuindu-l pe posesorul numărului zece de pe tricou, Cătălin Şerban, uşurat de sarcina grea a talonării robustului Jakovljevic. Petrolistul Dan Nicodim a fost înlocuit mai apoi de Marius Ghilezan, repertizat mijlocaş la închidere, cu greaua povară a talonării lui Drulovic, căruia a reuşit să-i dea o ripostă angajată.

Pe de parte de la tricolori s-au remarcat Daniel Barbu (angajat ca profesionist la F.C. Dunărea Călăraşi) şi Cristi Mateescu, apărători de travaliu ai porţii lui Mihalcea, un tânăr care promite. La salturile sale de felină, inimile aneremistelor din tribune, venite special la meci, au suspinat, pline de emoţii. Într-un târziu nu prea mult aşteptat, Mister, coatch-ul galbenilor, i-a trimis în teren pe cei doi gladiatori Bobe şi Dabi, un jucător exponenţial, nu numai la gabarit, ci şi la minte. Publicul regal a mai remarcat crosul de linie al junelui Tibi Stanciu, care deşi nu s-a întâlnit de prea multe ori cu mingea, a ratat spectaculos. Pe de altă parte, cel mai constant apărător stânga, Tavi Simon, a făcut diferenţa pe banda sa. Puţine ocazii de gol s-au înregistrat în prima repriză. De prea mulţi nori, golul parcă nici nu plutea. Ghilezan a reuşit să-l deposedeze pe Drulovic, probabil cea mai mare performanţă a vieţii sale sportive. Coatch-ul român de pe margine încerca să-şi tempereze nervii. Sub şapcă, ochii îi erau zăbreliţi de emoţii sau de lipsă de desfăşurare tactică a jucătorilor antrenaţi un an de zile pe arenele din Buftea, oferite de FRF selecţionatei regale. Românii au intrat în jocul încâlcit al gazdelor, parcă puse de la margine să ţină egalul, până la final, aşa cum nu au ţinut coroana istorică pe vremea lui Tito.

 

Pauza, un sfetnic ideal

Pauza a adus corul şi ţambalul. Steagurile fluturau. Eşarfele mistuiau prin cromatică griul de ploaie. Alteţele Lor făceau selfie-uri. Pe banca românilor, încordare maximă. Veniseră la câştig. Erau în joc prestigiul coroanei, dar şi al FRF. La meciul de la Timişoara a fost mai mult spectacol, dar mai puţin public.
Timpul de odihnă s-a prelungit. Se organizase o tombolă. Biletele de intrare au costat 1 euro, bani care urmau să fie donaţi unor copii cu disabilităţi. Aşa fac Casele regale şi asociaţiile monarhiste. Sunt mai mult preocupate de cei sărmani, decât de dreptul de a trona. Un drept istoric faultat de cerberii cu stele şi chipie.

Partida s-a reluat fără prea mulţi dintre regali, membrii ANRM care nu practicaseră fotbalul până acum un an şi jumătate. Eforturile lor au fost însă lăudabile. Au ţinut scorul.

Antrenorul le-a dat sfaturi să deschidă jocul, să se poziţioneze, aşa cum au învăţat în lungile ore de antrenament. În zadar. Jocul a rămas încâlcit, dar robust. Dabi şi Bobe au cărat sârbi în spate, cum cărau altă dată sacagii apa la castel.

Drulo, vedeta sârbilor, era tot mai nervos. Pe fondul tensiunilor jocului, al liniştii tribunelor, care parcă erau la un concert simfonic, nu la o partidă de fotbal, românii au luat conducerea jocului. Multe speranţe se legau de intrarea în teren a lui Elgie, golgheterul de altădată. La o pasă dată de juvetele Anghel, un ţâşti-bâşti al extremei stângi, marele tenor s-a aplecat pe spate, de parcă ar fi fost rănit de război, şi ratează o şansă de gol. Era singur cu portarul. Bara lui Andrei Homorodean din minutul 68 anunţa furtuna de goluri, nu de ploaie.

În minutul 70, „tânăra” speranţă de 41 de ani, Lucian Gheorghe a înscris dintr-un unghi imposibil, după o incursiune pe partea dreaptă a terenului. Gheaţa s-a spart, precum în trecut dinţii coroanei. Golden-boys-ii au părut mai proaspeţi spre final, când sârbii s-au deschis mai mult în speranţa egalării. În aplauzele stadionului marele Drulo a ieşit de pe teren. Soarta părea pecetluită. Pe banca de rezerve se scanda “Halep, Halep.” Tocmai se primise vestea câştigării Roland Garros-ului. Bogdan Şerban-Iancu, de la „Ora Regelui” adusese ştirea. Netul nu prea mergea. Urale, aplauze, strigăte. Dar în teren, totuşi, meciul nu se termina.

Sârbii, fără vedetele de la început, s-au târâit spre o înfrângere nesperată. Marele înotător poreclit Cox a ridicat scorul la 2-0 în favoarea României Regale, deşi vârful strategic al galbenilor se pierduse printre străini din cauza nervilor. Principele Radu al României aplauda în picioare. Kathrina, soţia prinţului moştenitor, zâmbea amarnic.

 

Cum a căzut reduta sârbă?

Reduta sârbă era deja căzută. Urmau prelungirile. Chiar dacă şi-au dorit sârbii golul de onoare, tânărul de 21 de ani Anghel a pecetluit stampa scorului final 3-0. Un scor de forfait. Un posesor de bască, aflat lângă alteţele lor, i-a spus lui Mario, organizatorul sârb al jocului revanşă, că “românii îşi bat joc de ei. La 3-0 mai bagă şi o femeie.” Nu ştiu dacă moştenitorul tronului a auzit.

Au urmat clipe de bucurie. Înmânarea cupelor pentru învinşi şi învingători. La partida de la Belgrad a fost prezentă şi Oana Cristina Popa, ambasadoarea României. S-a fotografiat îndelung cu campionii galbeni la tricou, dar roşii la faţă de bucurie. Golden-boys-ii au strigat către tribuna oficială: “Jive Kraju”, un fel de Trăiască Regele!

 

Ei cu puterea, noi cu relicvele

Victoria s-a înecat fireşte în cupa de bere servită câte unu, câte şase, oceni mnogo, la un birt de tradiţie, unde se putea şi fuma. Jucătorii sârbi au refuzat să participe la udatul cupelor. În schimb au fost prezenţi oficiali ai asociaţiei monarhiste şi un reprezentant al DNA sârb.

A doua zi, românii au vizitat Muzeul regal de la Oplenac, un fel de Curtea de Argeş a sârbilor. Sufletul reginei Mignion a fost probabil de partea românilor.
În parcursul regal, s-au remarcat legăturile de suflet dintre cele două Case Regale, care n-au domnit cât ar fi trebuit. Poate şi de aceea atâta preţuire între veri şi cumnaţi.

Ei cu puterea, noi cu relicvele, aveam să exclam la încheierea turnelui de patru zile.

P.S. La fel ca tricolorii în 8 iunie 1922, selecţionata regală a anilor 2018 s-a deplasat la Belgrad pro-bono. Doar Joma s-a învrednicit să acorde un oarecare sprijin material. Fiecare jucător a cheltuit peste 300 de Euro. Şi încă nu au venit facturile de Roaming. Poate că la anu’ sau la mulţi ani fi-vor oarece susţinători financiari. Fotbalul se joacă pe bani, nu pe chiloţi daţi la un sfert de preţ.

Comentarii

loading...