3.7 C
București
miercuri, 11 decembrie 2024
AcasăSportȘerban Nicolae: MCV și-a atins obiectivele, iar la finalul acestui an, decizia...

Șerban Nicolae: MCV și-a atins obiectivele, iar la finalul acestui an, decizia de închidere a Mecanismului ar trebui să fie luată

Senatorul social-democrat Șerban Nicolae, președinte al Comisiei juridice din Senat, a afirmat că Mecanismul de Cooperare și Verificare și-a atins obiectivele, iar la sfârșitul anului va fi luată o decizie de închidere a acestuia astfel încât anumite state să nu mai invoce MCV de aderarea României la Spațiul Schengen, informează Agerpres.

"Raportul prezentat în 2017 în privința MCV este ultimul care conține recomandări pentru România. De altfel, asta a subliniat domnul Timmermans (…) faptul că nu mai există recomandări suplimentare sau obligații pe care România ar trebui să le urmărească. Este practic situația finală.

Toată lumea e de acord că MCV trebuie să se închidă și, de asemenea, ar trebui să facem în așa fel încât să nu mai existe o legătură invocată de unele state prin care Raportul de Cooperare și Verificare în domeniul Justiției să fie relaționat în vreun fel cu aderarea României la Spațiul Schengen. Lucrurile sunt total separate. (…) Eu cred că la finalul acestui an decizia va fi luată (n.r. de închidere a MCV) în sensul în care s-a ajuns la final, cu bune și cu rele.

MCV și-a atins obiectivele (…), aproape toată lumea este de acord că MCV pe justiție, cel puțin pentru România, ar trebui să își înceteze funcționarea începând cu anul 2018", a afirmat Șerban Nicolae, după întâlnirea prim-vicepreședintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans, cu membrii Comisiilor juridice și de afaceri europene ale Senatului și Camerei Deputaților.

Referindu-se la relația Parlament-Guvern, Șerban Nicolae a subliniat că oficialul european și-a exprimat speranța că "niciodată o echipă guvernamentală nu ar putea pune un Parlament național într-o poziție de subordonare".

"Frans Timmermans (…) știe foarte bine că suportul pe care îl asigură Parlamentul nu este unul secundar, al Guvernului, suportul pe care îl asigură Parlamentul este pentru a menține Guvernul în limita angajamentelor sale, în limita mandatului încredințat prin votul de la învestitură. (…) În rapoartele MCV se vorbea de faptul că Parlamentul ar trebui să adopte acele modificări pe care le propune Guvernul.

Am spus că lucrul acesta este greșit redactat, greșit formulat, că se poate înțelege că Parlamentul este limitat de Guvern și nu viceversa. Frans Timmermans a fost bineînțeles de acord și a spus că niciodată nicio echipă guvernamentală, că e vorba de o echipă națională sau echipă europeană, nu poate impune unui Parlament național să adopte anumite decizii sau nu ar putea să pună un Parlament național într-o poziție de subordonare'', a explicat Șerban Nicolae.

El a susținut că fiecare instituție trebuie să urmărească recomandările care îi revin din raportul MCV și a pledat pentru eliminarea din raportul final al MCV a unor paragrafe care "nu au o utilitate practică".

"E foarte important ca din raportul final al MCV să fie eliminate acele paragrafe care nu au o utilitate practică, acele paragrafe care par mai degrabă decizii politice, sau declarații politice, cum ar fi cel din 2012 care vorbea de tulburări constituționale în România. Nu au fost tulburări constituționale", a adăugat Șerban Nicolae.

Cele mai citite

Elena Lasconi: Înainte de orice, sunt un om care dorește binele României

Liderul USR, Elena Lasconi, a vorbit despre acordul partidelor proeuropene de a intra împreună la guvernare și a spus că momentul „foarte greu” prin...

România, în centrul deciziilor economice la Bruxelles

România primește o perioadă extinsă de ajustare fiscală de 7 ani România se numără printre cele cinci state membre cărora li s-a aprobat o perioadă...

Joe Biden crede că politica economică a lui Donald Trump va fi un „dezastru”

Preşedintele american Joe Biden a criticat marţi cu fermitate politica economică pe care Donald Trump doreşte să o pună în aplicare, calificând-o drep un...
Ultima oră
Pe aceeași temă