UPDATE. Valeriu Zgonea, şeful Camerei Deputaţilor a cerut CCR respingerea sesizării depuse de PMP şi PDL la CCR, conform Mediafax.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, vineri, că a trimis CC punctul de vedere al Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor faţă de sesizarea PDL şi a deputaţilor neafiliaţi privind Hotărârea Parlamentului de modificare a componenţei Guvernului.”Sesizarea grupului parlamenatr al PDL şi a deputaţilor neafiliaţi este inadmisibilă”, a precizat Zgonea, după şedinţa Biroului Permanent al Camerei care a avut loc vineri dimineaţă.
El a reluat precizările legate de prevedereile constituţioanle în cazul în care premierul solictă remanierea Guvernului, dar şi precizările făcute cu o zi înainte legate atribuţiile preşedintelui României în legătură cu depunerea jurământului de către miniştri, chiar în cazul unei sesizări la Curtea Constituţională.
„Există o decizie a Curţii Constituţionale care este foarte clară: obligaţiile Parlamentului în momentul în care unilateral Guvernul decide modificarea structurii şi a componenţei politice. Ştim care sunt limitele nostre. Dacă Parlamentul accceptă cererea Guvernului, atunci adoptă un proiect de hotărâre care se publică în Monitorul Oficial”, a mai spus Zgonea.
–-
Conducerea Senatului propune Curţii Constituţionale să respingă sesizarea PDL privind neconstituţionalitatea hotărârii Parlamentului privind schimbarea structurii Guvernului şi „nominalizarea de noi membri în Cabinet, a anunţat, vineri, vicepreşedintele Senatului Cristian Dumitrescu, conform Mediafax.
Potrivit lui Cristian Dumitrescu, acest punct de vedere a fost adoptat, vineri dimineaţă, cu şapte voturi „pentru”, în majoritate, de membrii Biroului Permanenent al Senatului, reuniţi în şedinţă.
„Punctul de vedere spune foarte clar că, în ceea ce priveşte această sesizare, aceasta este lipsită de temei juridic, a fost realizată procedura îndeplinindu-se toate condiţiile constituţionale şi de Regulament şi de prezentare a modificărilor aduse structurii Guvernului şi componenţei Guvernului în cazul unei remanieri prevăzute în articolul 85, alineatul 2 din Constituţia României, deci punctul nostru de vedere este că a fost respectat întru totul legalitatea în ceea ce priveşte adoptarea acestei hotărâri, că ea este perfect opozabilă şi legală şi, pe cale de consecinţă, propunem să fie respinsă sesizarea PDL”, a spus acesta.
Senatorul a explicat că era nevoie de un punct de vedere asumat de conducerea Senatului şi nu doar de preşedinte, cum se întâmplă în cazul proiectelor de lege, pentru a respecta prevederile Regulamentului Camerelor reunite.
Întrebat despre punctul din sesizare referitor la necesitatea prezentării unui nou program de guvernare, Dumitrescu a explicat că, din moment ce este vorba despre o remaniere făcută în baza articolului 85, nu este făcută nicio învestitură. „A fost făcută o confuzie între învestitură şi remaniere, voit făcută de către PDL”, a menţionat el.
El a mai spus că, potrivit Constituţiei, Guvernul poate să vină în plenul Parlamentului pentru o declaraţie politică, o declaraţie cu caracter general sau pentru un program, iar programul de guvernare este cel care este prezentat în momentul învestiturii.
Pparlamentarii PDL şi cei ai PMP au atacat, pe 5 martie, la Curtea Constituţională Hotărârea Parlamentului privind noua componenţă a Guvernului.
Liderul PDL a susţinut că demersul la Curtea Constituţională nu a fost făcut pentru a prelungi criza politică, pe care nu democrat-liberalii au provocat-o, ci PSD şi PNL, ci pentru că a fost obligatoriu, ca demers politic al unui partid care în permanenţă a respectat Constituţia, să facă tot ceea ce trebuie ca aceasta să fie respectată.
“Parlamentul este din nou în situaţia de a fi coadă de topor pentru primul ministru Victor Ponta, care nu ţine cont de interesele electoratului. Electoratul a votat un guvern USL, acum vine cu un Guvern cu UDMR şi UNPR, care au fost partenerii Guvernului Emil Boc”, a afirmat, la rândul său, deputatul PMP, Elena Udrea.
Ea a spus că aceia care erau acuzaţi că au produs dezastrul în Guvernul Boc sunt acum buni să fie propuşi de către primul ministru, trecând peste promisiunile făcute electoratului.
Ştire în curs de acualizare.