Senatorul Constantin Traian Igas, liderul grupului parlamentar PDL din Senat, informeaza, printr-un comunicat de presa, ca parlamentarii democrat-liberali au sesizat Curtea Constitutionala cu privire la votul dublu dat de presedintele Senatului, Mircea Geoana, in sedinta Birourilor Permanente reunite ale Camerei Deputatilor si Senatului din data de 7 octombrie, transmite Agerpres.
Senatorii democrat-liberali acuza incalcarea prevederilor art.40 din Regulamentul sedintelor comune ale Camerei Deputatilor si Senatului, care stipuleaza ca "in caz de paritate de voturi, votul presedintelui care conduce lucrarile sedintei comune este decisiv. Presedintii celor doua Camere isi exercita votul dupa exprimarea vointei tuturor deputatilor si senatorilor".
In plus, grupul parlamentar al Partidului Democrat-Liberal a depus, luni, la Biroul Permanent al Senatului, solicitarea pentru sanctionarea disciplinara a lui Mircea Geoana, conform art. 53 lit. f din Legea 96/2006, respectiv interzicerea de a participa la lucrarile Senatului pe o perioada de 30 de zile.
"Cu acest prilej, domnul Mircea Geoana a demonstrat nu numai ca nu-i pasa de regulamentul de functionare al acestei institutii care se numeste Parlamentul Romaniei si de Constitutia tarii, dar si abuzeaza de functia de presedinte al Senatului", precizeaza liderul senatorilor democrat-liberali, Constantin Traian Igas, la finalul comunicatului de presa.