2.4 C
București
duminică, 15 decembrie 2024
AcasăSportSeful statului nu-l vrea pe Cioroianu la MAE

Seful statului nu-l vrea pe Cioroianu la MAE

Vicepresedintele PNL Adrian Cioroianu, nominalizat de liberali pentru functia de ministru de Externe, a avut, saptamana trecuta, o discutie cu presedintele Traian Basescu, acesta spunandu-i ca are nevoie de "un timp de gandire". Potrivit unor surse liberale, seful statului i-ar fi transmis ca nu va semna pentru numirea sa.
Cioroianu a declarat, intr-o emisiune la Antena 3, ca a avut o discutie cu presedintele Traian Basescu inainte de plecarea acestuia in vizita oficiala in Egipt.
Vicepresedintele PNL este convins ca intarzierea unui raspuns in ceea ce priveste numirea sa la conducerea MAE are drept cauza agitatia de pe scena politica. Cioroianu a revenit, ieri, cu o noua declaratie referitoare la discutia sa cu Traian Basescu. El a declarat ca rezervele sefului statului de a-si da avizul pentru numirea sa sunt determinate nu de persoana sa, ci de modul in care a fost schimbat ministrul Ungureanu. El a spus ca nu poate preciza cand va exista o decizie certa a presedintelui, intrucat acesta nu este presat de nici un termen pentru a-si da avizul de numire, insa liberalul presupune ca va exista in curand o hotarare a lui Traian Basescu in ceea ce-l priveste.
Intre timp, liderii PNL au anuntat, ieri, ca il sustin in continuare pe Cioroianu pentru postul de la Externe. Potrivit vicepresedintelui Crin Antonescu, premierul Calin Popescu Tariceanu a facut demersurile necesare pentru nominalizarea lui Adrian Cioroianu, iar raspunderea pentru "starea de provizorat" revine presedintelui Traian Basescu. La randul sau, vicepresedintele Teodor Melescanu a anuntat ca liberalii asteapta "un raspuns institutional" din partea Administratiei Prezidentiale.

Romulus Georgescu
Romulus Georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Fostul ministru al apărării din Brazilia a fost arestat pentru tentativă de lovitură de stat în 2022

Fostul ministru al Apărării din Brazilia a fost arestat sâmbătă, acuzat de o lovitură de stat eșuată. Poliţia federală braziliană l-a arestat sâmbătă pe fostul...

Israelul bombardează din nou obiective militare din Siria

Noi lovituri israeliene au vizat sâmbătă situri militare din Damasc şi suburbiile sale, la aproape o săptămână de la preluarea controlului asupra capitalei Siriei...

Zelenski afirmă că trupe nord-coreene au ajuns pe frontul din regiunea rusă Kursk

Trupe nord-coreene trimise de Phenian în sprijinul Rusiei în războiul cu Ucraina au fost introduse în luptă în porţiunea de teritoriu ocupat de trupele...
Ultima oră
Pe aceeași temă