16.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSportSCM Craiova, învinsă acasă de Podravka Koprivnica, în Cupa EHF

SCM Craiova, învinsă acasă de Podravka Koprivnica, în Cupa EHF

Vicecampioana României, în continuare fără câteva piese de bază, a făcut o primă repriză bună, în care a condus în majoritatea timpului (3-1, 6-4, 8-5, 10-8), dar la pauză scorul a fost egal, 10-10. În partea secundă, Podravka, fostă campioană europeană, a preluat controlul jocului şi s-a desprins la 14-12, SCM Craiova a egalat, 15-15, dar apoi oaspetele s-au distanţat la 19-15 şi până la final nu au avut mai puţin de două goluri pe tabelă, câştigând cu 26-23.

Pentru echipa antrenată de Bogdan Burcea au marcat Maria Andreea Ianaşi 6 goluri, Jelena Trifunovic 5, Timea Tătar 4, Carmen Şelaru 3, Ana-Maria Tănăsie 2, Zeljka Nikolic 2, Deonise Fachinello 1.

Golurile echipei oaspete au fost reuşite de Ana Debelic 7, Dejana Milosavljevic 4, Alena Ihneva 4, Ana Turk 3, Maria Holesova 2, Korina Karlovcan 2, Natalia Cighirinova 2, Karina Iejikova 1, Dragica Dzono 1.

Podravka a ratat trei aruncări de la 7 metri, iar SCM Craiova 2.

Au arbitrat suedezii Andrej Smailagic şi Sandro Smailagic, iar delegat EHF a fost Nicolae Vizitiu (R. Moldova).

Podravka ocupă primul loc în clasament, cu 6 puncte (3 jocuri), urmată de Super Amara Bera Bera, 2 puncte (2 j), SCM Craiova, 2 p (3 j), Nykobing Falster Handbold – NFH, 0 puncte (2 j). Sâmbătă are loc meciul Nykobing Falster Handbold – NFH – Super Amara Bera Bera.

SCM Craiova va juca pe 26 ianuarie următorul meci, revanşa cu Podravka, la Koprivnica.

Agerpres

Cele mai citite

Un film românesc și unul România – Republica Moldova participă la festivalul de film de la Moscova, în ciuda sancțiunilor asupra Rusiei. Regizorul român...

Un film realizat în România, intitulat "21 de rubini", a fost prezentat în cadrul festivalului de film de la Moscova (19 - 26 aprilie...

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...

Premierul Ciolacu a convocat ședința de guvern la Timișoara, unde PNL a acceptat să susțină candidatul PSD

Ședința de guvern din ziua de joi, 25 aprilie 2024, se va desfășura la Timișoara, reiese din comunicatele transmise de Guvernul României. Programul oficial al...
Ultima oră
Pe aceeași temă