19.9 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSportSCANDAL. Petrolul Ploiești rămâne fără finanțare

SCANDAL. Petrolul Ploiești rămâne fără finanțare

Deranjat de reacțiile vehemente ale ultrașilor, Mădălin Mihailovici s-a ridicat în picioare și a anunțat pe un ton ferm că, ”începând din acest moment, Petrolul nu mai are finanțare!”

Acesta a părăsit sala, Marius Stan fiind cel care a rămas pentru a discuta cu fanii furioși.

”Probabil presa va scrie că 30 de nebuni au alungat finanţarea, dar noi am cerut doar transparenţa. S-a uitat foarte uşor că noi strângeam bani pentru echipă când jucam pe coclauri, în Liga a 4-a”, a fost reacţia unuia dintre suporterii aflaţi în sala de conferinţe.

Din surse apropiate clubului, se pare că noul antrenor al ”lupilor galbeni” va fi Flavius Stoican. Acesta este liber de contract după despărțirea de Poli Iași, unde a petrecut două sezoane.

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite

Bătălia pentru Sectorul 1: imperativa coaliție anti-Clotilde

Se ascute lupta, odată cu nominalizarea lui Sebastian Burduja și a Gabrielei Firea, candidați separați ai coaliției PSD-PNL, pentru funcția de primar general al...

Rețetă de Conopidă la Cuptor

Ingrediente o conopidă mare (aproximatic 2 kg) 400 g de smântână cu 12% grăsime 230 g cașcaval 2 ouă o bucată mică de unt necesară pentru a unge vasul pentru cuptor o...

Enigma doctorului Socrates

Un tânăr înalt, brunet și timid stă deoparte și examinează viața din jurul lui pentru a-i da un sens, așa cum îi îndruma Socrate...
Ultima oră
Pe aceeași temă