15.2 C
București
sâmbătă, 21 septembrie 2024
AcasăSportSC PSD SA deschide lista de concedieri colective

SC PSD SA deschide lista de concedieri colective

Biroul Permanent al PSD a adoptat ieri o serie de masuri pentru evitarea falimentului. Dupa ce trezorierul partidului Aristide Roibu a prezentat un raport dezolant despre situatia financiara, aratand ca PSD trebuie sa achite urgent facturi scadente de 50 de miliarde, liderii social-democrati au hotarat sa reduca cheltuielile prin concedieri masive in randurile angajatilor, in special din sediile centrale de la Bucuresti. Insarcinat cu intocmirea planului de restructurari este vicepresedintele Mihai Tanasescu. El trebuie sa intocmeasca pana joi o lista cu personalul care va fi disponibilizat, de la femeile de serviciu pana la consilierii lui Mircea Geoana. De asemenea, tot pentru reducerea cheltuielilor, s-a decis restrictionarea accesului la telefonia fixa si mobila, mai ales ca partidul are deja facturi neplatite la Romtelecom si, in plus, se va renunta la abonamentele la agentiile de presa si la ziare. Presedintele PSD Mircea Geoana a declarat dupa sedinta BPN ca „PSD nu fuge de responsabilitatea achitarii unor obligatii financiare restante si isi va plati toate datoriile”. Geoana a explicat ca a fost mandatata comisia financiara a partidului sa prezinte un audit si sa initieze discutii cu creditorii PSD pentru a reesalona datoriile social-democratilor. „Am luat totodata decizia sa facem o restructurare si o restrangere a costurilor”, a spus Geoana, anuntand ca se va reintroduce de la 1 octombrie obligativitatea platirii unei cotizatii de catre fiecare membru de partid. „Am decis sa cumparam sediile din Bucuresti”, a bravat presedintele PSD, dezmintind intentia de a se renunta la sediul din Baneasa. Geoana – care a precizat ca transportul sau cu elicopterul dus-intors la comemorarea lui Avram Iancu la Tebea duminica a fost platit „de un prieten, pentru ca partidul nu-si permite” – a anuntat ca in special parlamentarii PSD si cei care au functii in organizatii trebuie sa se caute prin portofele pentru a salva partidul de la faliment.
Pentru a putea colecta cotizatiile, conducerea partidului trebuie sa rezolve in prealabil o ecuatie cu cateva sute de mii de necunoscute, lasata in ceata de pe vremea lui Cozmanca: cati membri mai are partidul? Astfel, Biroul Permanent a anuntat ca va opera un recensamant al membrilor si va introduce un sistem informatizat de evidenta, fiecare membru al PSD urmand sa fie dotat cu un card cu cip magnetic.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă