16.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSportRonaldinho a fost eliberat din închisoare

Ronaldinho a fost eliberat din închisoare

Totuși, acesta va rămâne în arest la domiciliu într-un hotel din Asuncion, în urma unei decizii a justiţiei din această ţară.

Fostul atacant al echipelor Paris Saint-Germain şi FC Barcelona a sosit în cursul serii de marţi la hotelul de lux Palmaroga, situat pe bulevardul Palma din capitala paraguayană.

Decizia de eliberare a celor doi fraţi a fost luată de judecătorul care se ocupă de acest dosar, Gustavo Amarilla, după depunerea unei cauţiuni în valoare de 1,6 milioane de dolari de către reprezentanţii legali ai brazilienilor. Ronaldinho şi fratele său au fost conduşi la hotel de două patrule de poliţie.

“Am primit asigurări din partea conducerii hotelului că ei vor rămâne sub supraveghere acolo, pe cheltuiala lor”, a precizat magistratul.

Ronaldinho, câştigătorul Balonului de Aur din 2005, se afla în închisoare, împreună cu fratele său, începând din 6 martie, după ce au fost acuzaţi că au utilizat paşapoarte false la intrarea lor în Paraguay.

Campionul mondial din 2002 şi fratele său au călătorit în Paraguay pe 4 martie pentru a promova o carte şi pentru a participa la diferite acţiuni caritabile, la iniţiativa fundaţiei Fraternidad Angelical, care sprijină copiii săraci. Cei doi au fost arestaţi în cursul aceleiaşi zile, după ce poliţiştii şi-au dat seama că au intrat în ţară cu paşapoarte false, acuzaţie negată însă de brazilieni. Potrivit lui Sergio Queiroz, avocatul brazilian al lui Ronaldinho, paşapoartele au fost oferite de fundaţie lui Ronaldinho pentru ”a facilita posibilitatea de a face afaceri” în Paraguay.

Judecătorul de caz a refuzat la momentul respectiv cererea privind arestul la domiciliu şi a ordonat ca brazilienii să rămână la închisoare până la finalizarea anchetei poliţiei, argumentând că există riscul ca cei doi să părăsească ţara.

Ronaldinho (40 ani), care a jucat în cariera lui la cluburi precum Atletico Mineiro, Flamengo, Barcelona, Milan şi Paris Saint-Germain, şi-a încheiat cariera profesionistă în 2015. El a fost ales cel mai bun fotbalist al anilor 2004 şi 2005 de către FIFA, a cucerit titlul mondial cu Brazilia în 2002 şi Liga Campionilor cu FC Barcelona în 2006.

Cele mai citite

Rusia ar putea ataca Polonia dacă NATO ar aduce acolo arme nucleare

Rusia amenință că va ataca o țară membră a Alianței Atlanticului de Nord (NATO). Vice-ministrul rus de Externe a spus că acest lucru se...

Cât timp ar trebui să dureze plimbarea câinelui?

Plimbarea zilnică a câinelui oferă numeroase beneficii pentru sănătatea mentală, emoțională și fizică pentru aproape toți câinii. Plimbările oferă exerciții fizice, care sunt bune...

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...
Ultima oră
Pe aceeași temă