8.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSportRomânia, pe harta triatlonului european

România, pe harta triatlonului european

Aflată deja la a 11-a ediție, competiția H3RO by TriChallenge se bucură de un interes uriaș din partea iubitorilor de sport, profesioniști sau amatori. Astfel, până la ora redactării acestui material, nu mai puțin 600 de participanți, din 21 de țări, erau deja înscriși la întrecerea găzduită de Mamaia. Pe lângă pasionații de triatlon din România, la startul competiției se vor afla sportivi din Australia, Austria, Belarus, Bulgaria, Cehia, Columbia, Elveția, Franța, Germania, Luxemburg, Marea Britanie, Moldova, Namibia, Noua Zeelandă, Olanda, Polonia, Slovacia, Spania, Ucraina și Ungaria.

Dincolo de o simplă competiție de triatlon, H3RO este un eveniment care dă posibilitatea oricărui pasionat de sport să devină, dintr-un anonim un, adevărat campion.

După estimările organizatorilor, evenimentul va grupa, la start, peste 1.200 de participanți din 30 de țări. De remarcat este că sub umbrela TriChallenge din acest an vor avea loc Campionatele Naționale de Distanță Half și Supersprint. De asemenea, competiția va găzdui și Cupa României la Aquathlon. Mai mult, H3RO by TriChallenge își consolidează poziția la nivel continental, devenind gazdă a Cupei Europene de Triatlon Sprint.

Probele de triatlon pe Distanța Half reprezintă, totodată, și ultima etapă din circuitul Federației Române de Triatlon – FRTRI Halfdistance. De asemenea, proba olimpică și proba sprint sunt parte din circuitul Triathlon Series Events și Romanian Triatlon Series, TriChallenge fiind chiar ultima etapa din aceasta serie.

Până în prezent, pe parcursul primelor 10 ediții, TriChallenge Mamaia a mai fost gazda a două întreceri Europene, punând astfel România pe harta competițiilor majore de triatlon.

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite

Israelul, atac cu rachete asupra Iranului

Israelul a lansat un atac asupra Iranului ca răzbunare pentru atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat ABC News...

Litoralul românesc are o nouă stațiune: Mamaia Nord

Plajele naturale largi, cu nisip fin, spațiile de cazare noi sau proaspăt renovate, evenimentele pregătite special pentru sezonul 2024 și o gamă extrem de...

VIDEO. Cătălin Cîrstoiu: “Îmi pare rău că nu l-am ascultat pe Traian Băsescu”

Cătălin Cîrstoiu, candidatul comun PSD - PNL la Primăria Capitalei, a vorbit, înt-o conferință de presă, despre expunerea publică ce i-a adus "mult rău"...
Ultima oră
Pe aceeași temă