13.9 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSportAlte sporturiRomânia învinge Insulele Feroe la handbal feminin 26-19

România învinge Insulele Feroe la handbal feminin 26-19

Echipa naţională de handbal feminin a României a învins reprezentativa similară a Insulelor Feroe cu 26-19, în cadrul preliminariilor pentru Campionatul European din 2022.

Toată lumea se aștepta la un galop de sănătate al jucătoarelor noastre, care însă au condus la un singur gol după prima repriză, 15-14. Elevele lui Adi Vasile au reușit în parte a doua a meciului să își impună jocul și să se impună la o diferență liniștitoare, 26-19.

Din lot a lipsit Cristina Neagu care a anunţat că se retrage temporar de la națională, până după Campionatul Mondial din decembrie.

România va evolua în cea de a doua partidă din grupă duminică, la Viena, în compania reprezentativei Austriei. Din aceași grupă mai face parte Danemarca.

Campania de calificare continuă anul viitor, din 2 și 5 martie, când România va întâlni Danemarca, întâi pe teren propriu și apoi în deplasare, urmând ca returul cu Insulele Feroe și cu Austria să se joace în 20 și 23 aprilie.

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Bătălia pentru Sectorul 1: imperativa coaliție anti-Clotilde

Se ascute lupta, odată cu nominalizarea lui Sebastian Burduja și a Gabrielei Firea, candidați separați ai coaliției PSD-PNL, pentru funcția de primar general al...

Cum alegi salopeta de lucru potrivită

Alegerea unei salopete de lucru adecvate este esențială pentru confortul, siguranța și eficiența la locul de muncă. Această piesă de îmbrăcăminte, care inițial a...

Joe Biden a promulgat legea ce prevede pachetul de ajutor pentru Ucraina, Israel și Taiwan

Preşedintele american Joe Biden a promulgat miercuri proiectul lege foarte disputat, care prevede un nou ajutor în valoare de 95 de miliarde de dolari...
Ultima oră
Pe aceeași temă