5 C
București
marți, 3 decembrie 2024
AcasăSportRoberta Anastase: Profesorii neprimiţi în plen nu făcuseră o cerere scrisă

Roberta Anastase: Profesorii neprimiţi în plen nu făcuseră o cerere scrisă

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a precizat luni că profesorii care au dorit să asiste la şedinţa comună a plenului nu au făcut o solicitare scrisă, regulamentară, în prealabil şi de aceea accesul le-a fost interzis, argumentând că este vorba de un aspect „tehnic” şi nicidecum politic, informează Mediafax.

„Pentru participarea la plen, conform Regulamentului, trebuie depusă o cerere. Accesul este în numărul de locuri pe care îl avem noi la dispoziţie. La ora 13.30, când am întrebat eu, nu a existat nicio solicitare de a participa la dezbaterea plenului”, a spus Anastase.

Cu toate acestea, unii profesori au reclamat faptul că au făcut astfel de solicitări şi unii dintre ei aveau permis accesul în plen, doar că balcoanele erau închise. În acest sens, Anastase a precizat că balcoanele erau închise deoarece au existat „surprize”, referindu-se la cazul tehnicianului TVR Adrian Soboru care s-a aruncat de la balconul plenului când premierul Emil Boc şi-a angajat răspunderea, la finalul sesiunii parlamentare trecute.

„Ştiţi foarte bine că se fac nişte lucrări la balcoane. Ştiţi, după ce am avut nişte surprize, e uzual atâta timp cât nu există solicitări scrise pentru a participa la plen”, a spus Anastase.

„E aspect tehnic, care trebuie tratat ca atare şi nicidecum politic”, a conchis preşedinta Camerei.
Un grup de aproximativ 10 profesori, veniţi luni în Parlament pentru a asista la o şedinţă a grupurilor parlamentare ale USL, a încercat să intre în plenul comun unde premierul Emil Boc îşi angaja răspunderea, fiind însă oprit de agenţii de pază deoarece nu aveau legitimaţii corespunzătoare.

Profesorii au venit la Parlament pentru a participa la o şedinţă a grupurilor parlamentare ale USL şi au încercat apoi să asiste la şedinţa celor două Camere unde premierul îşi angaja răspunderea pe proiectul privind salarizarea profesorilor şi pe Legea Dialogului Social. Aceştia, având legitimaţii de acces pentru evenimentul USL, au fost însă opriţi de agenţii de pază ai Parlamentului, care le-au explicat faptul că este nevoie de o invitaţie specială, pe care o pot obţine de la Biroul pentru relaţii cu publicul.

Profesorii l-au sunat pe liderul deputaţilor PSD, Mircea Duşa, care se afla în faţa plenului, acesta coborând la intrarea din plen pentru a rezolva situaţia. Invitaţii au încercat să forţeze intrarea, trecând pe lângă trei agenţi de pază, însă, la insistenţele lui Duşa, au coborât pentru a-şi procura legitimaţiile necesare.

Înainte de venirea lui Mircea Duşa, profesorii au protestat în faţa agenţilor deoarece nu sunt lăsaţi să intre, iar, când unul dintre aceştia le-a spus să îşi ia ecuson de la intrare şi a pus mână pe o profesoară, aceasta a strigat către aceştia „să nu se atingă de şcoală”. „Ia mâna de pe mine. Nu mă atingeţi, să nu vă atingeţi de şcoală!”, a spus profesoara indignată.

În cele din urmă, grupul de profesori a coborât la Biroul pentru relaţii cu publicul, însoţit de Mircea Duşa, pentru a-şi lua legitimaţii, însă, între timp, procedura de angajare a răspunderii s-a finalizat.
„Dacă doreau aşa mult să intre, puteau să plătească taxa şi veneau ca vizitatori şi tot erau lăsaţi să intre, nu trebuiau să facă scandal”, a comentat unul dintre agenţi, precizând că accesul publicului este permis la plen, însă numai pe baza unei legitimaţii corespunzătoare.

În schimb, una dintre profesoare a declarat presei că a fost bruscată de forţele de ordine atunci când a dorit să participe la şedinţa Parlamentului. „Toată lumea are aceeaşi vorbă, , deşi nu aveam nici o intenţie de a face scandal. Dar iată că un cetăţean care vrea să asiste atunci când un Guvern îşi asumă răspunderea nu este lăsat”, a spus profesoara, foarte iritată. Ea a mai precizat că toate profesoarele au avut legitimaţii de acces la dezbateri şi că abuziv nu au fost lăsate să participle la angajarea răspunderii.

Cele mai citite

ANAF împarte România în opt loturi pentru gestionarea bunurilor confiscate: licitație de 8,53 milioane lei

Operatorii interesați pot depune oferte în limba română până pe 22 ianuarie 2025, ora 15:00 Agenția Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a lansat o licitație...

Industria manufacturieră din România, în scădere, pentru a cincea lună consecutiv

Managerii din industrie indică o cerere slabă, atât pe piața internă, cât și pe cea externă, ca fiind principalul factor al scăderii Datele raportate de...

Guvernul are nevoie de împrumuturi record în perioada următoare

Ajustarea bugetară include plata datoriilor vechi și acoperirea deficitului Necesarul de împrumut al Guvernului pentru anul 2024 a fost revizuit la 246 miliarde lei, conform...
Ultima oră
Pe aceeași temă