Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Remaniere în conducerea Barcelonei. Planul pregătit de Josep Maria Bartomeu

Josep Maria Bartomeu, preşedintele clubului spaniol de fotbal FC Barcelona, afectat în acest sezon de mai multe scandaluri extra-sportive, intenţionează să remanieze conducerea clubului întrucât nu are încredere în anumiţi conducători.

Share

Rl online 0 comentarii

Actualizat: 09.04.2020 - 10:26

"Bartomeu m-a contactat şi mi-a spus că vrea să remanieze Junta (conducerea), întrucât nu are încredere în anumiţi conducători, în special în mine", a declarat vicepreşedintele clubului, Emili Rousaud.

"El mi-a spus că au fost anumite comentarii şi remarci care au deranjat jucătorii, iar eu am pus în discuţie munca executivului", a adăugat vicepreşedintele clubului "blaugrana".

O referinţă în acest sens a fost exprimată şi de jucători, în frunte cu Lionel Messi, care consideră că imaginea jucătorilor a fost degradată după ce clubul a lăsat să se înţeleagă faptul că ar fi reticenţi faţă de scăderea salariilor lor pentru a ajuta "Barca" să surmonteze această criză sanitară generată de coronavirus.

"Ne miră acest lucru, venit din interiorul clubului, pentru că sunt unii care vor să ne bage în mijlocul criticilor şi să pună presiune pe ceva ce noi, noi am fost de acord să facem", a pledat căpitanul Lionel Messi într-un comunicat publicat pe reţelele de socializare, împărtăşit apoi de restul echipei.

Acest comunicat a fost interpretat de conducere ca un semn de nemulţumire în vestiar.

Conform cotidianului catalan Sport, în afara lui Rousaud, Bartomeu ar fi cerut demisia lui "Enrique Tombas, trezorierul clubului, a lui Silvio Elias, purtătorul de cuvânt şi responsabilul echipei de rezerve, precum şi a lui Josep Pont, responsabil cu sectorul comercial".

În februarie, conducerea "Barcei" a fost zguduită de un scandal de calomnii pe reţelele de socializare, după dezvăluirile unor contracte încheiate între clubul catalan şi compania I3 Ventures.

Cadena Ser precizase că Barcelona a fracţionat plata unei facturi de un milion de euro în mai multe tranşe, pentru a evita să treacă prin votul aprobării suporterilor-acţionari.

Comentarii

loading...