Real Madrid: Militao, aproape de leșin la prezentarea oficială

Eder Militao a fost prezentat oficial la Real Madrid, dar a trecut prin momente grele. După câteva minute de la startul conferinței, fundaşului central i s-a făcut rău și a părăsit încăperea.

Share

Rl online 0 comentarii

Actualizat: 11.07.2019 - 10:24

În timpul conferinței susținute pe stadionul Santiago Bernabeu, Militao a amețit brusc. S-a grăbit să deschidă o sticlă cu apă, în timp ce era vizibil afectat. Problemele nu au dispărut după ce a băut apa și brazilianul nu a mai răspuns la întrebări.

Fostul jucător al lui Porto se ținea de cap și și-a cerut scuze, înainte de a părăsi sala de conferință mult mai devreme decât era programat. Cel mai probabil, după cum afirmă şi presa din Spania, emoţiile au fost cauza stării sale.

„Încă de când eram mic mi-am dorit să joc la cel mai bun club din lume. Mulţumită domnului preşedinte şi tuturor celor implicaţi la Real Madrid, pot spera că voi avea un sezon extraordinar şi că voi scrie istorie, alături de colegii mei”, a declarat Miliatao.

Real Madrid a ajuns la un acord cu FC Porto pentru transferul lui Eder Militao în martie, pentru suma de 50 de milioane de euro.

Comentarii