Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Reacția Simonei Halep după prima victorie de la Wimbledon

Simona Halep a declarat că este foarte bucuroasă pentru că a reuşit calificarea în turul doi la Wimbledon, subliniind că nu e uşor să te impui în primul meci jucat după câştigarea unui Grand Slam.

Share

Rl online 0 comentarii

03.07.2018 - 21:49

"A fost o mare provocare pentru mine să vin aici şi să câştig în primul tur. Nu e uşor niciodată să câştigi după ce te impui la un Grand Slam. M-am simţit ok, nu am vrut să mă gândesc prea mult că nu am meciuri pe iarbă. Cred că am suficientă putere astfel încât să îmi ajustez jocul la ceea ce se cere pe iarbă. Sunt foarte fericită că am câştigat în primul tur", a declarat Halep.

Simona Halep, locul I WTA, a învins-o, marţi, cu scorul de 6-2, 6-4, pe japoneza Kurumi Nara, locul 100 WTA, calificându-se în turul al doilea al turneului de la Wimbledon.

În faza următoare, Halep va evolua cu chinezoaica Saisai Zheng, locul 126 WTA, care a trecut pentru prima dată în turul al doilea la Wimbledon, după ce a dispus, cu 6-3, 4-6, 6-1, de compatrioata ei Qiang Wang, locul 70 WTA.

Halep a învins-o pe Zheng în 2015, în semifinalele turneului de la Shenzhen, cu scorul 6-2, 6-3, în singura lor întâlnire.

Prin calificarea în turul al doilea, Halep şi-a asigurat un premiu de 63.000 de lire sterline (aproximativ 71.000 de euro) şi 70 de puncte WTA.

 

Comentarii

loading...