12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSportRB Leipzig, calificată în "sferturile" Champions League

RB Leipzig, calificată în “sferturile” Champions League

RB Leipzig se impusese şi în prima partidă, de la Londra, cu 1-0.

Austriacul Marcel Sabitzer (10, 21) şi Emil Forsberg (87) au adus o victorie meritată în faţa unei formaţii care a fost departe de nivelul demonstrat în sezonul trecut.

Căpitanul echipei din Leipzig a deschis scorul în minutul 10, cu un şut de la circa 20 de metri, la care portarul Lloris nu a reuşit să ajungă. Sabitzer a majorat avantajul gazdelor (21), marcând cu capul din centrarea lui Angelino, la colţul scurt, cu toată opoziţia lui Lloris.

RB Leipzig a fost periculoasă şi prin Werner (28), dar Lloris a blocat, iar apoi Dier a degajat.

Echipa antrenată de Mourinho a avut o singură oportunitate notabilă în prima parte, prin Lo Celso (41), şutul său fiind respins de portarul maghiar Gulacsi.

Tottenham a ratat o singură ocazie bună de a marca în repriza secundă, prin Alli (74), care l-a ţintit pe Gulacsi, la centrarea lui Lucas Moura.

RB Leipzig a încheiat conturile în minutul 87, prin suedezul Forsberg, la puţine secunde de la intrarea sa pe gazon, scandinavul marcând după o minge pe care apărarea oaspete nu a reuşit să o respingă.

Meciul de pe RB Arena s-a desfăşurat cu spectatori.

Cele mai citite

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...
Ultima oră
Pe aceeași temă