24.2 C
București
joi, 25 iulie 2024
AcasăSportRazboiul rece din coalitie blocheaza remanierea Guvernului

Razboiul rece din coalitie blocheaza remanierea Guvernului

» In aceste zile premierul Emil Boc urmeaza sa faca o analiza asupra fiecarui ministru PDL. PSD isi face insa propria evaluare "saptamanala" prin vicepremierul Nica.

» Desi s-au atacat unii pe altii, liderii celor doua partide evita sa vorbeasca despre remaniere guvernamentala. Pentru ca nu pot. Schimbarile din Executiv nu se fac decat in baza consensului politic.

Vicepresedintele PDL Ioan Oltean ne-a declarat ieri ca premierul Emil Boc le-a cerut ministrilor si secretarilor de stat ca pana la sfarsitul acestei luni sa prezinte un raport de activitate. "Analiza va fi prezentata apoi in Biroul Permanent National", a precizat Oltean. La randul sau, vicepresedintele PDL Sulfina Barbu declara, la sfarsitul lunii iulie, ca este nevoie de o evaluare "in baza executiei bugetare" la nivelul fiecarui minister. Ea sustinea ca evaluarea trebuie sa porneasca de la "cati bani a primit fiecare minister de la inceputul anului, ce fonduri a alocat pentru personal, cat a alocat pentru investitii, cate fonduri europene a atras". In schimb, in tabara PSD nu se vorbeste despre o analiza a activitatii propriilor ministri la nivelul conducerii partidului. "Noi avem propria agenda politica, diferita de a premierului.  Nu avem programata o asemenea evaluare. Un raport asupra activitatii ministrilor nostri il face vicepremierul Dan Nica, in fiecare saptamana", a afirmat deputatul Valeriu Zgonea, coordonatorul politic al campaniei prezidentiale a lui Mircea Geoana.

La nivel oficial, toti membrii marcanti ai celor doua partide sustin ca nu este cazul unei remanieri guvernamentale,  dar atacurile reciproce impotriva ministrilor celuilalt abunda in ultima vreme. Social-democratii au criticat dur activitatea ministrului Turismului, Elena Udrea, si si-au exprimat nemultumirea fata de unele masuri luate de ministrul Finantelor, Gheorghe Pogea. Cand vine vorba de sanctiuni practice impotriva acestor ministri, liderii PSD evita sa ceara la nivelul coalitiei remanierea acestora. Valeriu Zogonea ne-a declarat ca nu se pune problema unor schimbari la nivelul Cabinetului Boc, ca in Biroul Permanent National nu s-ar discuta asa ceva. La randul sau, PDL a cerut in mod insistent anchetarea la nivelul Parlamentului a ministrului Mediului, Nicolae Nemirschi, si a atras atentia asupra unor nereguli la Ministerul Agriculturii. Cat despre Ecaterina Andronescu, atacurile impotriva sa s-au tinut lant. Ioan Oltean sustine insa ca nu este momentul pentru o remaniere guvernamentala, iar partidul sau nu ia in calcul o asemenea varianta. De asemenea, deputatul Gelu Visan de la PDL crede ca "nu sunt elemente" care sa justifice schimbari in componenta Guvernului.

De altfel, nici nu este in interesul celor doua partide sa sustina remanirea Cabinetului. Analistul politic Cristian Parvulescu sustine ca nici PDL, nici PSD nu-si vor schimba vreun ministru, deoarece s-ar interpreta ca o cedare in fata colegului din coalitie. "Guvernul asa a fost construit. De ministrii PDL raspunde premierul, iar de ministrii PSD – vicepremierul." El sustine ca orice schimbare la nivelul Guvernului se discuta in coalitie, ceea ce duce, "in acest moment", la blocarea remanierii. "PDL nu va schimba un ministru decat daca va fi remaniat un ministru PSD. si invers", a precizat Parvulescu. Acesta crede ca Guvernul va ramane pana dupa alegeri in actuala componenta. "Guvernul Emil Boc a fost construit ca un cabinet de campanie electorala, cu mandat limitat. Doar sa gestioneze treburile tarii pe perioada campaniei electorale", a mai spus Parvulescu.

Intre timp insa, PSD nu pierde nici o ocazie sa transmita PDL ca forteaza nota insistand asupra asumarii raspunderii pe 2 septembrie: "Vad ca se joaca cu focul domnul Boc. Tot vorbeste de asumarea raspunderii. Ne intalnim pe 2 septembrie si, pana atunci, vom vedea ce decizie se va lua." Declaratia vine la doua zile dupa ce vicepresedintele PDL Cezar Preda a declarat ca PSD trebuie dat afara de la guvernare. Ulterior, si-a nuantat declaratia, coborand-o la stadiul de "semnal". 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă