13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSportRapid a aniversat 96 de ani de istorie

Rapid a aniversat 96 de ani de istorie

FC Rapid, echipă care a promovat la finalul sezonului recent încheiat în Liga secundă, a disputat o partidă cu o selecţionată a suporterilor pierdută cu scorul de 4-8 (3-6). Golurile formaţiei giuleştene au fost marcate de Vlada (2) şi Cârstocea, iar cel de-al patrulea de un suporter de doar 9 ani introdus de antrenorul Daniel Pancu pe finalul întâlnirii.

Echipa Rapid Old Boys a disputat în cadrul evenimentului două partide. În prima dintre acestea a încheiat la egalitate, scor 1-1, cu echipa naţională a artiştilor, iar în cea de-a doua s-a impus în faţa unei selecţionate a suporterilor cu scorul de 4-1. Golul formaţiei Rapid Old Boys în primul meci a fost înscris de Mugur Bolohan, în cel de-al doilea marcând Cristian Bardu, Ion Goanţă (2) şi Mihai Iosif.

Pentru formaţia old boys, condusă de pe margine de tehnicianul Marian Rada, au evoluat foştii jucători Bebelaş Cioran, Florin Motroc, Ion Ispas, Marian Grigore, Cristian Rontea, Mugur Bolohan, Gheorghe Butoiu, Mihai Iosif şi Cristian Bardu.

În pauzele dintre meciuri, Clubul Sportiv Rapid a premiat pentru rezultatele obţinute în sezonul trecut echipa de polo feminin, echipa de volei feminin, echipa de handbal feminin, lotul de haltere şi lotul de karate.

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă