Senatorii si deputatii opozitiei au inregistrat o prezenta record la sedinta de astazi, conform listelor oficiale de prezenta, mai putin de 10% dintre acestia absentand la prima ora.
Potrivit acestor liste, din cei 150 de parlamentari PSD lipseau doar 16. In randul parlamentarilor PRM si PC se inregistrau 12 absente, cate sase la fiecare partid. Aceste cifre sunt, insa, nerelevante, deoarece multi dintre cei care figurau ca absenti au omis sa semneze foaia de prezenta. Este si cazul liderului PRM, Corneliu Vadim Tudor, care a venit cu intarziere, insotit de cativa dintre parlamentari, sau a liderului social-democrat Mircea Geoana.
Si reprezentantii celorlalte formatiuni politice, sustinatori declarati ai lui Traian Basescu – PD si PLD – s-au mobilizat exemplar, multi dintre acestia fiind vazuti pe holurile Parlamentului cu toate ca nu figurau pe listele de prezenta.
Conform listelor cu semnaturile celor prezenti, lipseau, la prima ora, 6 deputati si 5 senatori PD, din totalul de 72 de parlamentari. In randul celor 26 de liberal-democrati se inregistrau 5 absente.
In ceea ce-i priveste pe liberali, statistica oficiala arata ca ar lipsi 12 deputati si 6 senatori din totalul de 73 de parlamentari, insa premierul si ministrii PNL nu semnasera lista. Acesta a fost si cazul vicepresedintelui liberal Norica Nicolai, prezent inca de la prima ora la dezbateri. Reprezentantii UDMR s-au mobilizat, de asemenea, pentru votul de joi, doar 4 parlamentari figurand, la prima ora, ca fiind absenti, dintr-un total de 32. Potrivit listelor, absentau si doi deputati din grupul minoritatilor nationale.
Decizia in privinta suspendarii presedintelui trebuie sa fie luata cu 235 de voturi.