3.9 C
București
sâmbătă, 14 decembrie 2024
AcasăSportPreţul reducerilor în domeniul sănătăţii: vieţile a zeci de mii de copii

Preţul reducerilor în domeniul sănătăţii: vieţile a zeci de mii de copii

După adoptarea deciziei de înjumătăţire a indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului între 0 şi 3 ani, Ministerul Sănătăţii a anunţat o altă măsură de reducere a costurilor bugetare: reconsiderarea politicii de acordare a laptelui praf. Astfel, copiii sănătoşi la care se constată o creştere nesatisfăcătoare (sub limita inferioară a normalului vârstei), datorită absenţei sau insuficienţei cantitative a laptelui matern nu vor mai primi gratuit lapte praf. Organizaţiile non-guvernamentale protestează.

„Declaraţia Ministerului Sănătăţii de a limita acordarea gratuită de lapte praf copiilor reprezintă o măsură gravă, ale cărei consecinţe se vor resimţi la nivelul malnutriţiei şi al mortalităţii infantile. Această măsură va determina o creştere a numărului de copii cu probleme medicale cauzate de o alimentaţie insuficientă. Aşadar, reducerea cu câteva milioane de lei a costurilor bugetare se va face cu preţul sănătăţii şi al vieţii a zeci de mii de copii între 0 şi 12 luni„, declară Gabriela Alexandrescu, preşedinte al organizaţiei Salvaţi Copiii.

Organizaţia Salvaţi Copiii România a solicitat oficial Ministerului Sănătăţii reconsiderarea politicii de acordare a laptelui praf, atrăgând totodată atenţia că măsurile guvernului în perioda de criză economică ar trebuie să vizze întărirea protecţiei sociale pentru categoriile vulnerabile, nu să fragilizeze şi mai mult viaţa acestora. Preşedintele organizaţiei Salvaţi Copiii a trimis o scrisoare de sesizare chiar primului ministru, Emil Boc.

Organizaţia Salvaţi Copiii consideră că o astfel de politică socială periclitează dreptul fundamental al copilului la viaţă, supravieţuire şi dezvoltare, considerându-se ca prioritar nu interesul superior al copilului, ci interesul financiar al Guvernului. Prin această măsură se încalcă art. 6 al Convenţiei ONU cu privire la Drepturile Copilului care obligă statele semnatare să facă „tot ce le stă în putinţă pentru a asigura supravieţuirea şi dezvoltarea copilului”.

„Guvernul României adânceşte, nepermis şi în totală contradicţie cu legea şi responsabilităţile sale primare, starea precară de protecţie a copiilor aflaţi în perioada critică a vieţii lor din punct de vedere biologic, medical, nutriţional. Din conţinutul declaraţiei lor, rezultă că reprezentanţii Ministerului Sănătăţii acceptă perspectiva creşterii malnutriţiei şi a mortalităţii infantile, atâta vreme cât nu se face nicio referire la vreo analiză de impact a modificărilor propuse asupra stării de sănătate sau vieţii sugarilor”, susţine Gabriela Alexandrescu.

„Modul în care ministerul doreşte să acţioneze porneşte de la premisa că laptele praf este un drept al mamelor. Laptele praf se acordă copiilor, prin predarea lui către părinţi care au responsabilitatea creşterii copiilor lor naturali sau încredinţaţi prin lege. Din punct de vedere juridic, beneficiarii sunt copiii”, adaugă Alexandrescu.

Legislaţia actuală prevede ca „laptele praf să se acorde gratuit, pe bază de prescripţie medicală eliberată de medicul de familie, numai pentru copiii cu vârste cuprinse între 0 şi 12 luni, care nu beneficiază de lapte matern şi care se încadrează în următoarele criterii: copii cu mamă decedată sau care suferă de o boală gravă (TBC pulmonar activ, neoplazii, caşexie, septicemie, boli psihice grave, scleroză în plăci, insuficienţă renală sau cardiacă, diabet zaharat decompensat, tireotoxicoză, mamă infectată cu HIV, tratamente cu citostatice, diazepine, anticoagulante, radioizotopi, eclampsie); copii adoptaţi, dar si copii sănătoşi la care se constată o creştere nesatisfăcătoare (sub limita inferioară a normalului vârstei), datorită absenţei sau insuficienţei cantitative a laptelui matern”. Ministerul Sănătăţii vrea să elimine categoria copiilor sănătoşi din acest program.

Riscul creşterii mortalităţii infantile

Mortalitatea infantilă din România este cea mai ridicată din Uniunea Europeană (10,4 la mie), ţara noastră comparându-se, din acest punct de vedere cu ţări precum Mauritius, Bostwana sau Albania. Ţinând seama de această nefericită poziţie, Programul naţional de sănătate a femeii şi copilului pentru anii 2011 şi 2012 al Ministerului Sănătăţii şi-a stabilit ca obiectiv „ameliorarea stării de nutriţie a gravidei şi a copilului”, tocmai pentru a reduce mortalitatea copilului sub 1 an.

Studiile din ultimii ani evidenţiază, ca o cauză importantă a mortalităţii infantile în România, afecţiunile medicale (infecţioase, respiratorii şi parazitare) ce apar după naştere şi care determină decesul copilului în primul său an de viaţă în 30% din cazuri. Printre factorii care favorizează mortalitatea infantilă se numără malnutriţia şi sărăcia extremă a familiilor în care copilul creşte, situaţie care conduce la o dezvoltare anormală a copilului, la agravarea afecţiunilor sale medicale care se vindecă mult mai greu dacă alimentaţia copilului nu se bazează pe laptele în formula destinată vârstei între 0 şi 12 luni. Alimentaţia adecvată a sugarului este punctul de plecare în asigurarea necesarului igienico-dietetic pentru evitarea punerii în pericol a sănătăţii copiilor.

Acordarea laptelui praf este şi va rămâne una din măsurile esenţiale de combatere a mortalităţii infantile. Trendul descendent, din ultimii ani, al acestui fenomen (de la 16,7 % în 2003 la 10,4% în 2009), se datorează implementării acestui tip de măsuri care ţintesc zonele sociale afectate de sărăcie şi inegalitate socială.

Măsura va afecta în primul rând copiii ai căror părinţi au cea mai mare nevoie de ajutor

Constatările medicale arată că mamele afectate de sărăcie sunt cele care au dificultăţi în dezvoltarea lactaţiei materne, sarcina şi naşterea fiind procese intens consumptive însoţite de stări generale de anemie, denutriţie şi scădere a imunităţii. Nemaiputând acoperi alimentaţia optimă a sugarului, cu lapte matern, mamele aveau ca alternativă acest sprijin din partea statului.

„Limitarea arbitrară a acordării laptelui praf copiilor sub un an dovedeşte că Ministerul Sănătăţii se află însă în opoziţie cu principiul de echitabilă guvernare”, spune Gabriela Alexandra, preşedinte Salvaţi Copiii.

Ignorarea Strategiei Naţionale în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copilului 2008-2013

Organzaţiile non-guvernamentale susţin că intenţia Ministerului Sănătăţii contravine Strategiei naţionale în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copilului 2008-2013, în care unul dintre obiectivele prioritare este „Creşterea accesului la serviciile de sănătate şi adaptarea serviciilor medicale şi de promovare a sănătăţii la nevoile copiilor”. Distribuirea gratuită a laptelui praf reprezintă una dintre politicile de adaptare a formelor de sprijin la nevoile copiilor. Din perspectiva Convenţiei ONU cu privire la Drepturile Copilului, act internaţional ratificat de România, dreptul la supravieţuire şi dezvoltare a copilului trebuie asigurat prin politici adecvate de susţinere şi protecţie a copiilor şi familiilor.

Faptul că în România se află în continuare numeroase secţii medicale pentru sugari care suferă de distrofie (tulburare de nutriţie cronică) dovedeşte că statul român are probleme serioase în combaterea malnutriţiei la sugari. Modificarea legislaţiei va determina un număr mai ridicat de copii cu probleme de nutriţie şi va duce astfel la proliferarea secţiilor de distrofici sau la creşterea numărului de copii internaţi, în condiţiile în care alte state au renunţat la aceste secţii.

Propunere Salvaţi Copiii România

Organizaţia Salvaţi Copiii România a trimis o scrisoare de sesizare primului ministru, Emil Boc în care propune o soluţie la această problemă.

„Recunoscând necesitatea protecţiei dreptului la sănătate al tuturor copiilor, organizaţia Salvaţi Copiii consideră că laptele praf trebuie acordat, fără discriminare, tuturor categoriilor de copii prevăzute în Normele metodologice din 2006, acest beneficiu fiind crucial în eliminarea riscului de malnutriţie în primul an de viaţă al copilului, precum şi în sprijinirea familiilor sărace care menţin natalitatea la un nivel ce poate evita îmbătrânirea rapidă a populaţiei din ţara noastră.

Pentru a evita transformarea acestei măsuri într-un program social, facem recomandarea de a se întocmi o metodologie de control al modului în care medicii de familie prescriu laptele praf, prin verificarea respectării criteriilor de acordare şi a evaluării corecte a curbei ponderale a copiilor, aşa cum aceste obligaţii sunt prevăzute în art. 1 din Normele metodologice. Corelativ, susţinem orice măsură de informare pentru încurajarea mamelor de a oferi copiilor lor, atunci când este posibil, şansa alimentaţiei la sân, considerată o formă optimă de îngrijire şi dezvoltare armonioasă a copilului. Un astfel de program va conduce cu siguranţă la distribuirea laptelui praf doar către acei copii care au o nevoie justificată. Orice măsură de discriminare arbitrară a copiilor va agrava problematica acută a malnutriţiei sau mortalităţii infantile”, se arată în textul scrisorii redactate de organizaţia Slavaţi Copiii.

Alexandra Jeles
Alexandra Jeles
Alexandra Jeles, redactor Rl online
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă