19.9 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSportFOTO + VIDEO. Președintele Klaus Iohannis a încercat să discute cu protestatarii...

FOTO + VIDEO. Președintele Klaus Iohannis a încercat să discute cu protestatarii de la Cotroceni. Bătrânii l-au înjurat și au refuzat orice dialog cu șeful statului

Președintele Klaus Iohannis a ieșit în fața Palatului Cotroceni, în seara de miercuri, și a încercat să vorbească cu protestatarii ce se strâng acolo de mai multe zile și îi contestă președinția. Șeful statului a încercat să vorbească cu persoanele aflate la protest, dar nu a reușit să facă acest lucru, din cauza huiduielor și a înjurăturilor pe care le primea.

Cei din stradă l-au huiduit pe președinte, chiar dacă acesta încerca să vorbească cu ei. Pentru a fi ferit de incidente violente, Iohannis a fost însoțit de polițiști, de jandarmi, dar și de către angajații SRI.

În timp ce mulți dintre protestatari îl înjurau pe președinte, Iohannis i-a întrebat “cu ce poate să le facă viața mai ușoară și cu ce poate să-i ajute.”

Dar nu a reușit să se facă înțeles, cei din stradă țipând și făcând scandal în continuare.

Klaus Iohannis a decis să plece din zona respectivă, nereușind să păstreze un dialog civilizat cu cei ieșiți în stradă. Astfel, președintele a ales să se ducă la un alt grup de protestatari, dar din nou, el nu a reușit să se înțeleagă cu aceștia, din cauza faptului că oamenii din stradă îl huiduiau.

Din cauza frigului ce s-a înregistrat miercuri, Administrația Prezidențială a decis să trimită ceai contestatarilor ce au ieșit în stradă, în fața Palatului Cotroceni, pentru a protesta împotriva președinției. Cu toate astea, cei din stradă au refuzat ceaiul cald. 


Miercuri este a patra zi de când se organizează proteste în fața Palatului Cotroceni, în fiecare zi, peste 1000 de persoane ieșind în stradă pentru a-l contesta pe președinte și pentru a susține Guvernul Grindeanu.

Trebuie menționat faptul că, în cursul serilor trecute, manifestanții au susținut că șeful statului ar trebui să vorbească și cu ei, așa cum a vorbit cu protestatarii din Piața Universității.

Cele mai citite

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...

Ce priorități va avea Firea ca primar general: școli, transport, termoficare și spitale

Gabriela Firea, cea care este, din nou, candidatul PSD la funcția de primar general al Capitalei, a transmis un mesaj în care anunță ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă