12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSportPreședintele FIFA, dezamăgit de absența spectatorilor la meciul celor două Corei

Președintele FIFA, dezamăgit de absența spectatorilor la meciul celor două Corei

Meciul, contând pentru preliminariile CM 2022, care s-a încheiat cu o remiză albă, nu a fost transmis la televizor şi s-a disputat cu porţile închise pe stadionul Kim Ir Sen.

”Aş fi vrut să văd un stadion plin la acest meci istoric, dar am fost dezamăgit să văd că nu există spectatori în tribune. Am fost surprins de acest lucru dar şi de altele, cum ar fi lipsa televizării şi probleme cu vizele pentru jurnalişti. Pentru noi, libertatea presei, libertatea de exprimare sunt esenţiale dar, pe de altă parte, ar fi naiv să credem că putem schimba lumea într-o clipă”, a spus Infantino, într-un comunicat al FIFA.

Echipa Coreei de Sud nu a putut fi însoţită decât de selecţioner şi de membri ai staffului. Înainte de a pleca spre Phenian, sud-coreenii au fost obligaţi să-şi lase telefoanele mobile la ambasada lor din China. 

Cele mai citite

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...
Ultima oră
Pe aceeași temă