11.5 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSportPreședintele ATP avertizează că turneele de tenis s-ar putea relua abia anul...

Președintele ATP avertizează că turneele de tenis s-ar putea relua abia anul viitor

“Nimeni nu ştie când vom reveni să jucăm în totală siguranţă, este aşadar inutil să vorbim de august sau de septembrie, în acest moment. Nu are rost să te dai cu capul de perete pentru orice lucru care s-ar putea să nu aibă loc. Este foarte posibil ca tenisul să nu se reia până anul viitor”, a spus fostul tenisman.

Referindu-se la decizia organizatorilor de la Roland Garros de amâna turneul de Mare Şlem pe zgură până în septembrie, fără nicio consultare prealabilă, Gaudenzi a spus: “Ceea ce s-a întâmplat arată că tenisul are nevoie de reglementări mai stricte. Ceea ce au făcut cei de la Roland Garros este de înţeles, însă. Federaţia franceză de tenis a intrat în panică după discursul lui Macron şi a simţit nevoia să îşi înfigă steagul în septembrie. Acest lucru a stârnit o discuţie între toţi preşedinţii şi am ajuns la concluzia că toţi facem parte din aceeaşi poveste şi toţi trăim în aceeaşi ‘clădire’, deci nu există loc pentru tergiversări”.

“Roland Garros a făcut un pas înapoi, înţelegând importanţa dialogului. US Open intenţionează să amâne turneul dacă situaţia din New York nu se va îmbunătăţi până în vară. Vrem să jucăm un număr maxim de turnee pentru clasament, pentru banii din premii şi pentru bucuria fanilor. Eu reprezint ATP, însă Marele Şlem este Marle Şlem”, a mai spus Gaudenzi.

“Avem Turneul Campionilor în noiembrie, dar dorinţa mea este ca toţi jucătorii care vor fi prezenţi la Londra să demonstreze anterior că sunt cei mai buni în trei turnee de Grand Slam şi şapte de Masters 1.000, pentru a putea încorona astfel cel mai bun jucător din lume. Tenismenii sunt de acord cu mine. Am vorbit cu toţi membrii Consiliului jucătorilor. Am discutat cu Nadal, Federer şi Djokovic, iar ei sunt de acord că ar trebui să se încerce disputarea celor mai importante turnee”, a mai afirmat preşedintele ATP.

Cele mai citite

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou eliberat de...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă