19.9 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSportPreședintele Argentinei a decretat 3 zile de doliu național după decesul lui...

Președintele Argentinei a decretat 3 zile de doliu național după decesul lui Maradona

„În urma morţii lui Diego Armando Maradona, preşedintele va decreta trei zile de doliu naţional, de astăzi”, se arată într-un comunicat al Preşedinţiei Argentinei.

La scurt timp, preşedintele ţării şi-a exprimat, pe contul său de Twitter, recunoştinţa faţă de tot ce a făcut Diego Maradona pentru ţara sa de-a lungul anilor şi pentru ”fericirea” pe care acesta a adus-o în inimile argentinienilor.

„Ne-ai dus în vârful lumii. Ne-ai făcut extrem de fericiţi. Ai fost cel mai bun. Mulţumesc că ai existat, Diego. Ne va fi dor de tine toată viaţa”, a scris Alberto Fernandez, care a publicat şi o fotografie în care se îmbrăţişează cu fostul fotbalist. „Am simţit că suntem cei mai puternici din lume împreună cu Diego. Este o pierdere teribilă”, adaugă preşedintele.

Cele mai citite

Ludovic Orban sare la gâtul lui Iulian Dumitrescu, preşedintele PNL Prahova: “Nesimțire sfidătoare!”

Iulian Dumitrescu, președintele PNL Prahova, inculpat pentru corupție și cu interdicţia de a exercita funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, continuă să surprindă....

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă