Premierul Mihai Tudose a afirmat luni că, după protestele din stradă, a înțeles că Executivul trebuie să continue cu măsurile adoptate, dar că acestea trebuie explicate de ministrul de Finanțe, Ionuț Mișa, "mai bine și mai des".
"Ce am înțeles eu din ce am văzut în stradă (…) este că trebuie să continuăm. Am avut o discuție cu dl ministru de Finanțe să explice mai bine, mai des ce se întâmplă — că nu scade leafa nimănui din sectorul privat, cu atât mai puțin la stat, cu câteva excepții — cei care au avut, acum când stăm de vorbă și lucrau la stat, niște salarii extraordinar de mari. Asta a fost Legea salarizării. Hai să facem un pic de justiție socială, că nu se poate cineva să fie angajat la stat și să aibă salariul de trei ori cât al președintelui", a declarat Tudose, luni, la Senat.
Întrebat despre protestatarii din stradă, Tudose a spus: "Am avut ieri 45.000 de oameni în stradă? Legile Justiției sunt în Parlament, deci nu răspund eu ca și Guvern, iar în ceea ce privește modificările din Codul fiscal își urmează cursul, sunt în Parlament. (…) M-am uitat și eu la televizor aseară, da? Bănuiesc că ne-am uitat la același televizor. Eu nu am văzut vreo palmă din aia mare cu fiscalitatea".