10.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSportPremier League: Bournemouth, decizie radicală împotriva suporterilor rasiști

Premier League: Bournemouth, decizie radicală împotriva suporterilor rasiști

Presa britanică a relatat că tânărul suporter, al cărui nume nu a fost dezvăluit, a primit o suspendare de trei ani de pe stadioane din partea Tribunalului Highbury şi a fost amendat cu 55 de lire sterline.

”AFC Bournemouth salută decizia tribunalului de a impune o suspendare de trei ani unei persoane prezente în sectorul oaspeţilor, în urma unui incident petrecut la meciul nostru cu Tottenham Hotspur, în noiembrie”, a anunţat clubul într-un comunicat.

”Acest membru al publicului – pe care noi refuzăm să-l percepem ca un suporter – va primi şi o suspendare pe viaţă din partea AFC
Bournemouth”, au transmis oficialii clubului, printr-un comunicat.

Un fan al echipei Wolverhampton Wanderers, posesor de abonament, a fost şi el suspendat patru ani de pe stadioane după ce a făcut gesturi de maimuţă către atacantul Tammy Abraham, de la Chelsea, în timpul unui meci pe teren propriu, în septembrie, transmite BBC. Josef Smith (40 ani) este numele suporterului găsit vinovat de comportament rasist de tribunalul din Dudley.

Cele mai citite

Liniile STB care duc la Arena Națională, modificate cu ocazia partidei FCSB – Rapid

În această sâmbătă, liniile 86, 90 și 143 vor funcționa pe trasee temporar modificate, informează Societatea de Transport București (STB). “Cu ocazia organizării meciului de...

Un bărbat a fost arestat după ce a amenințat că se aruncă în aer la consulatul Iranului la Paris

Poliția franceză a arestat un bărbat care a amenințat că se va arunca în aer la consulatul Iranului din Paris, dar la percheziție s-a...

Litoralul românesc are o nouă stațiune: Mamaia Nord

Plajele naturale largi, cu nisip fin, spațiile de cazare noi sau proaspăt renovate, evenimentele pregătite special pentru sezonul 2024 și o gamă extrem de...
Ultima oră
Pe aceeași temă