3.9 C
București
duminică, 8 decembrie 2024
AcasăSportPonta spune că se va consulta cu toate grupurile parlamentare în perspectiva...

Ponta spune că se va consulta cu toate grupurile parlamentare în perspectiva sesiunii extraordinare

Premierul Victor Ponta, preşedinte al PSD, a declarat, luni, în faţa grupurilor parlamentare ale PNL şi PC, că va avea o consultare cu toate grupurile parlamentare pentru a discuta subiectele aflate în atenţia parlamentarilor în cadrul sesiunii extraordinare, potrivit Mediafax.

„O să mă văd în continuare cu toate celalalte grupuri parlamentare şi cu grupul UDMR, şi cu grupul UNPR şi cu grupul minorităţilor, şi l-am sunat şi pe noul preşedinte al PDL, domnul Blaga, pentru că eu încerc să fac ceea ce am promis cu toţii, şi anume să încercăm să normalizăm o situaţie care a fost profund anormală”, a susţinut Ponta, care nu a precizat concret care vor fi subiectele discuţiilor.

Totuşi, el a făcut referire la corectarea Legii votului uninominal, declarată neconstituţională, şi în cazul căruia va trebui găsită o soluţie.

„Dacă atunci când eram în opoziţie singura dorinţă a puterii era exterminarea noastră ca forţă politică, eu îmi doresc încet, încet să intrăm în funcţionarea democratică a instituţiilor, inclusiv vreau să găsim o soluţie să ştim cum vor fi aleşi parlamentarii în toamnă, pentru că deocamdată Curtea Constituţională nu ne-a zis lucrul ăsta şi suntem într-o situaţie extrem de neplăcută. Guvernul trebuie să se organizeze pentru alegeri şi nu ştim cum şi în ce fel până când Curtea ne va spune sau până când dumneavoastră, Parlamentul, ne veţi spune încă o dată”, a precizat Ponta.

În plus, el a precizat că în şedinţa de Guvern din această seară vor fi pregătite „documente” care vor intra în atenţia parlamentarilor zilele următoare.

„O să avem şi astăzi şedinţă de Guvern pentru a pregăti pentru dumneavoastră ce alte documente mai sunt de prezentat în cursul sesiunilor de mâine”, le-a mai spus Ponta parlamentarilor PSD şi PNL.

De asemenea, el a susţinut că doreşte să urmeze exemplul „absolut necesar” al cancelarului german, Angela Merkel, de a informa Parlamentul cu privire la problemele discutate în Consiliul European la care a luat parte.

Cele mai citite

Crin Antonescu: Avem nevoie de o dreaptă conservatoare, nu de texte sorosiste, precum cele ale lui Siegfried Mureșan

Declarațiile lui Crin Antonescu vin într-un context tensionat pentru PNL, care se pregătește pentru un an electoral crucial Crin Antonescu, fost președinte al PNL, a...

Hotelul de Gheață de la Bâlea Lac se deschide de Crăciun

Hotelul de gheață se află în topul Business Insider al celor mai frumoase atracții turistice din lume Hotelul de Gheață de la Bâlea Lac, una...

Mesajul președintelui CCR de Ziua Constituției: Respectul față de Legea Fundamentală înseamnă fidelitate față de țară

Președintele CCR a subliniat importanța tradițiilor constituționale și a făcut apel la unitate națională Președintele Curții Constituționale a României (CCR), Marian Enache, a transmis duminică...
Ultima oră
Pe aceeași temă