Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, că Poliţia şi structurile de ordine publică nu vor fi afectate de descentralizare şi vor fi tratate separat de actul normativ pentru care Guvernul îşi va angaja răspunderea, iar ambulanţele vor avea dispecerate comune cu SMURD, transmite Mediafax.
„S-a ajuns la idee în care lucrurile care ţin de ordinea publică şi Poliţia vor fi tratate separat de Legea descentralizării.Vrem o analiză exactă, să creştem puterile şi atribuţiile Poliţiei locale, să facem o mai bună coordonare între cei care reprezintă Poliţia naţională şi Poliţia locală. Ea nu va fi inclusă în această reformă”, a spus Ponta.
Cu privire la descentralizarea serviciilor de ambulanţă, Ponta a spus că va exista un concept integrat de dispecerate comune cu SMURD.
„Nu vor fuziona. Se pune problema de interconectare, când suni la 112, ce e mai apropiat, ambulanţa sau SMURD, să vină să te salveze. Dispeceratul comun funcţionează deja în multe regiuni, trebuie extins. Va continua procesul de integrare”, a spus Ponta.
În ceea ce priveşte cinematografele, Ponta a precizat că este necesar să se păstreze câteva dintre acestea la nivel naţional în care să ruleze filme româneşti.
„Restul cinematrografelor trec în patrimoniul primăriilor, cu obligaţia de a se păstra obiectul de activitate”, a spus Ponta.
Citeşte şi Ponta: Decizia Comisiei din Parlament pe tema Roşia Montană este SUVERANĂ asupra Guvernului