27.1 C
București
vineri, 19 iulie 2024
AcasăSportPonta: Îmi doresc ca Adrian Năstase să fie liber

Ponta: Îmi doresc ca Adrian Năstase să fie liber

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că îşi doreşte ca Adrian Năstase să fie liber. El a precizat că o posibilă reintrate a fostului premier în PSD va trebui stabilită „după cum prevede legea partidelor politice”.

„Nicio decizie nu va fi luată împotriva hotărârilor judecătoreşti”, a mai spus Ponta.

Victor Ponta a subliniat, de asemenea, că reintrarea lui Adrian Năstase în PSD va trebui discutată în primul rând cu fostul premier: „toate aceste lucruri eu personal vreau să le discut cu domnul Adrian Năstase”.

„Vreau să fie liber, să fie alaturi de familie”, a mai spus premierul.

Reamintim că fostul premier Adrian Năstase află, luni, dacă va fi eliberat condiţionat. Tribunalul Bucureşti ia în discuţie recursul procurorilor împotriva deciziei favorabile obţinute de Năstase.

Adrian Năstase a stat în penitenciar opt luni şi trei săptămâni, perioadă care reprezintă o treime din cei doi ani primiţi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul „Trofeul Calităţii”. Potrivit legii, persoanele cu vârsta peste 60 de ani pot fi eliberate condiţionat dacă efectuează o treime din pedeapsa primită.

Citeşte şi UPDATE. Şedinţa în care se hotărăşte eliberarea lui Adrian Năstase a fost RELUATĂ

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă