Întrebat dacă a fost mandatat Hrebenciuc să negocieze în privinţa moţiunii de cenzură, Ponta a spus: „Nu. Sunt preşedintele partidului. Domnul Dragnea este secretarul general. Fiecare dintre colegii noştri poate să discute, dar, sigur, eu iau decizia”.
Ponta a precizat, de asemenea, că PSD mai are nevoie de 20 sau 21 de voturi pentru a trece moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Boc şi a arătat că social-democraţii sunt dispuşi să discute cu orice parlamentar din arcul guvernamental care va vota moţiunea, potrivit Mediafax.
„Orice fel de parlamentar care, sub presiunea oamenilor, a sindicatelor, a media, înţelege să voteze moţiunea de cenzură, da, vom discuta cu el. Nu trebuie să discut în spatele uşilor închise. O spun public. Obiectivul este mult prea important, acela de a nu lăsa să se aplice tăierile şi pentru acest obeictiv putem să discutăm cu absolut orice parlamentar”, a spus Ponta.
El a arătat că promisiunea potrivit căreia cei care intră în PSD acum îşi vor păstra colegiul este un angajament între conducerea PSD şi grupurile parlamentare actuale.
„Este un angajament politic, care este al nostru, al PSD. Ce a spus domnul Dragnea, şi a spus foarte corect, da, orice parlamentar – şi au fost mulţi, în special din cei care au plecat de la noi la independenţi şi ar vrea să se întoarcă – iar poziţia domnului Dragnea e poziţia mea şi e poziţia partidului: dacă într-adevăr nu eşti de acord cu ce face Guvernul Boc, ai momentul adevărului la moţiunea de cenzură. După moţiunea de cenzură nu mai discutăm cu cei care au votat împotriva oamenilor”, a mai spus Ponta.
Liderul grupului parlamentar PSD din Camera Deputaţilor, Viorel Hrebenciuc, a declarat, marţi, că moţiunea de cenzură depusă de social-democraţi are 65-70% şanse să fie adoptată.
Hrebenciuc a susţinut că nu a negociat cu nimeni trecerea moţiunii de cenzură. „Nu am negociat cu nimeni. Nu a numărat nimeni (câte voturi lipsesc, n.r.) şi oricine vă spune cifre vă păcăleşte, vă rog să mă credeţi. Sincer vă spun”, a precizat Hrebenciuc.
Moţiunea de cenzură a PSD a fost depusă, luni, la cabinetele preşedinţilor Camerei Deputaţilor şi Senatului. Documentul a fost semnat de 120 de parlamentari ai PSD şi are titlul „Opriţi genocidul social!”.
Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, pot retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Astfel, pentru ca moţiunea de cenzură să fie adoptată, ar fi necesare 236 de voturi „pentru”, din totalul de 471 de parlamentari.