Premierul Victor Ponta a spus, vineri, când i-au căzut microfoanele amplasate pe pupitru în timpul discursului ţinut la Conferinţa Naţională a Organizaţiei Pensionarilor Social-Democraţi de la Sibiu, că „asta e ţara lui Băsescu, microfoane peste tot”, transmite Mediafax.
Primul-ministru a afirmat că se va descurca în cazul în care au căzut doar microfoanele.
„Dacă au căzut doar astea, mă descurc. Să nu fie şi altele. Asta e ţara lui Băsescu: microfoane peste tot. Dacă au ajuns să fie microfoane şi la organizaţia de pensionari… A mai fost unul care avea microfoane peste tot şi uite unde a ajuns”, a spus Ponta, cu referire la Nicolae Ceauşescu.
La Sibiu, se desfăşoară, vineri, Conferinţa Naţională a Organizaţiei Pensionarilor Social-Democraţi, în cadrul căreia cei peste cinci sute de participanţi vor alege noua conducere.
Citeşte şi: Victor Ponta, HUIDUIT la Sibiu