11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSportPolitehnica Iași s-a despărțit de antrenorul Daniel Pancu

Politehnica Iași s-a despărțit de antrenorul Daniel Pancu

„În această dimineaţă, contractul antrenorul Daniel Pancu a fost reziliat pe cale amiabilă. Îi dorim multe realizări antrenorului Daniel Pancu, cel puţin pe măsura performanţelor înregistrate ca fotbalist, cel mai talentat jucător crescut în Copou de-a lungul timpului”, se menţionează pe site-ul citat.

Preşedintele clubului CSM Poli Iaşi, Ciprian Paraschiv, a declarat că Daniel Pancu a avut şi „foarte mult ghinion” în cele şase luni petrecute la conducerea echipei.

„Regret enorm că am ajuns în acest moment. Nu mi-am dorit să se întâmple, mai ales că aveam planuri frumoase alături de Daniel, dar aste e viaţa antrenorilor. A demonstrat, prin tot ce a făcut în cele şase luni, că are nenumărate calităţi care să-l recomande pentru a deveni unul dintre cei mai buni tehnicieni ai României. A avut şi foarte mult ghinion. Îi doresc mult succes în carieră şi sper să revină cândva în Copou şi să realizeze lucruri măreţe în oraşul în care s-a format ca fotbalist”, a spus Paraschiv.

La rândul său, Daniel Pancu a afirmat: „Am venit la Poli cu inima deschisă, cu toată dorinţa de a construi o echipă frumoasă. Nu mai are sens acum să înşir motivele şi cauzele pentru care s-a ajuns în acest punct, însă vreau să ştiţi că am făcut tot ce a depins de mine să reuşim împreună. Sunt convins că nu acesta e locul pe care îl merită Poli şi sunt sigur că va răsări soarele în Copou. Mai regret şi faptul că nu am prins măcar o partidă cu suporterii ieşeni în tribunele Stadionului ‘Emil Alexandrescu’. Indiferent ce-mi va oferi viitorul, voi fi mereu alături de acest club şi de oamenii deosebiţi cu care am colaborat. Mult noroc, Poli Iaşi!”

Pancu a fost instalat la conducerea formaţiei CSM Poli Iaşi la 12 august 2020, el înlocuindu-l la momentul respectiv pe Mircea Rednic. Anterior, Daniel Pancu mai condusese doar formaţia Rapid Bucureşti.

 

Cele mai citite

Ciolacu apare alături de candidata Gabriela Firea și o laudă că “știe administrație”

Președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, o laudă pe Gabriela Firea, care a devenit, din nou, candidatul PSD la funcția de primar general al Capitalei. "Decizia...

Renunțarea la candidatul unic PSD-PNL poate declanșa criza politică. Luptele electorale din interiorul Coaliției pot afecta Guvernul

Președintele Klaus Iohannis, aflat acum în Coreea de Sud, pare să fie îngrijorat de modul cum va evolua relația PSD - PNL după ce...

Aerisirea în baie și reguli generale pentru a funcționa optim

Umiditatea excesivă din baie poate dăuna atmosferei generale, dar și nivelului de confort resimțit. Așadar, aerisirea corespunzătoare este obligatorie - atât pentru a asigura...
Ultima oră
Pe aceeași temă