9.9 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăSportPoli Iași transferă un portar trecut prin curtea lui Juventus

Poli Iași transferă un portar trecut prin curtea lui Juventus

Tehnicianul a adăugat că nu ştie pentru moment dacă în urma transferului lui Brănescu va renunţa la unul dintre portarii din lot. „Brănescu a făcut un an fantastic în Scoţia, din păcate nu a mai jucat de mult timp. Nu e pregătit în acest moment. Sper să îl avem apt în cel mai scurt timp pentru a putea conta pe el. Eu îmi pun mari speranţe în Brănescu. Sper să ajungă de la Poli Iaşi la echipa naţională. Vom vedea dacă va pleca vreun portar, încă nu suntem hotărâţi. Concurenţa este însă benefică. Vom vedea după meciul cu Chindia de miercuri”, a spus Pancu.

Pentru Laurenţiu Brănescu, CSM Poli Iaşi va fi a treia echipă din ţară pentru care evoluează după CSM Râmnicu Vâlcea şi Dinamo Bucureşti. În cariera sa de până acum, portarul a mai jucat la formaţiile Juventus Torino, Juve Stabia, SS Virtus Lanciano, Szombathelyi Haladas, Omonia Nicosia, HNK Gorica, Zalgiris Vilnius şi Kilmarnock FC.

 

Cele mai citite

Simona Halep s-a retras oficial de la Madrid! „Experienţa îmi spune să nu mă grăbesc”

Simona Halep a anunţat că s-a retras de la turneul WTA 1.000 de la Madrid, care va avea loc în perioada 23 aprilie-5 mai. „Din...

Președintele Iohannis a ajuns în Coreea de Sud

Delegația oficială condusă de președintele Klaus Iohannis a ajuns în Coreea de Sud, într-o vizită care va dura trei zile. Cele mai importante momente din...

Robe, toci și eșarfe – accesoriile perfecte pentru a-ți completa ținuta de absolvire

Fie că ești în clasa a XII-a sau în ultimul an de facultate, absolvirea este un moment special. Este un moment unic care marchează...
Ultima oră
Pe aceeași temă