”Totul a decurs bine. Trebuie să ne păstrăm energia pozitivă”, a scris Pogba, după ce iniţial postase o frază ambiguă, din care nu reieşea foarte clar care era situaţia sa postoperatorie.
La începutul lunii, antrenorul lui United, Ole Gunnar Solskjaer anunţa că Pogba va fi supus unei intervenţii chirurgicale la glezna care l-a scos din activitate încă din luna septembrie, iar perioada de recuperare este estimată la trei-patru săptămâni.
Pogba, 26 ani, a revenit pe teren la un meci cu Watford (0-2), iar apoi a jucat ca rezervă la meciul cu Newcastle (4-1) pe 26 decembrie. El nu a mai fost însă disponibil la întâlnirea cu Arsenal (0-2) din cauza problemelor recurente la gleznă.
De la începutul acestui sezon, Paul Pogba a jucat doar şase meciuri, în toate competiţiile, ca titular.