Deputatul PNL Ludovic Orban a anunţat, marţi, în plenul Parlamentului, că liberalii vor ataca la Curtea Constituţională modul în care Legea educaţiei naţionale a fost considerată ca adoptată prin asumarea răspunderii Guvernului în Parlament.
El a susţinut că anunţul făcut de Roberta Anastase că Legea educaţiei naţionale a fost adoptată prin asumarea răspunderii Guvernului în Parlament, în urma retragerii semnăturilor de pe moţiunea de cenzură, este unul “complet abuziv, complet neconstituţional şi complet fără legătură cu realitatea”.
Liberalul a susţinut că Legea educaţiei naţionale pentru care Executivul şi-a asumat răspunderea nu poate fi considerată adoptată deoarece proiectul a fost retrimis la Guvern de către Birourile reunite ale Parlamentului.
Orban a susţinut că Guvernul poate să-şi asume din nou răspunderea pentru un proiect de lege al educaţiei numai după finalizarea dezbaterii proiectului legii educaţiei naţionale în Senat.
Adresându-se preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, el i-a cerut să-i vină “mintea de pe urmă” şi să sfătuiască Guvernul să plece acasă cu Legea educaţiei şi să revină cu ea în Parlament atunci când Regulamentul şi Constituţia vor permite acest lucru.