8.6 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăSportPlatini: Sunt considerat un Al Capone

Platini: Sunt considerat un Al Capone

În interviul acordat cu ocazia apariţiei cărţii sale, intitulate “Entre nous” (“Între noi”), Platini s-a plâns de tratamentul de care a avut parte în ultimii ani.

“Sunt liniştit”, a precizat fostul număr zece al naţionalei Franţei, triplu câştigător al Balonului de Aur, înainte de a amintit cât de greu i-a fost în perioada de traversare a deşertului, impusă de problemele sale cu justiţia.

“Sunt considerat practic un Al Capone. Sunt momente grele (…) A durat o lună ca să încerc să înţeleg tot ce se întâmplă, dacă este o conspiraţie sau un complot, cum vreţi. Apoi încerci să te aperi, dar ştii că nu vei câştiga niciodată fiindcă totul e trucat de la început…”, a afirmat fostul jucător al lui Juventus.

Exonerat de justiţia elveţiană în legătură cu cele 2 milioane de franci elveţieni virate de Sepp Blatter, francezul susţine că a fost victima unui complot menit să-l împiedice să se prezinte la alegerile pentru preşedinţia FIFA.

Platini a indicat că a depus plângere pentru asociere de răufăcători. “Nu eu anchetez, dar justiţia se va interesa de asta. Pentru mine e greu să dau nume. Ştiu cine a colaborat, cine a încercat să facă astfel încât să nu revin în fotbal. Am o idee (…) Sepp Blatter a creat o atmosferă împotriva mea. Apoi alţii au lucrat la asta…”, a spus el.

Întrebat dacă Gianni Infantino, actualul preşedinte al FIFA, este direct vizat, Platini a răspuns: “Justiţia o va spune…”

“Sepp Blatter este la penal, eu sunt martor… Şi nu mai am de lucru, nu mai am nimic…”, a continuat Platini.

El s-a arătat mai evaziv în ceea ce priveşte viitoarele sale ocupaţii.

“Nu mai am aceeaşi vârstă… La 64 de ani, am de trăit o ultimă aventură, aşa că nu trebuie să mă înşel. Trebuie să fie ceva ce-mi place, un lucru la care la care să fiu util, aşa că stau şi mă uit. În fotbal? Nu prea ştiu să fac altceva. Sunt în continuare dornic…”, a spus francezul.

“Preşedinţia FIFA? Nu am luat o hotărâre, astăzi. Preşedinţia Federaţiei franceze? Totul este posibil, nimic nu este posibil…”, a afirmat el.

Platini şi-a asumat decizia de a susţine Qatarul pentru găzduirea Mondialului din 2022: “Am votat întotdeauna pentru dezvoltarea fotbalului. Cu patru ani înainte am votat pentru Maroc. Am avut ideea unui Campionat European în 13 ţări, fiindcă asta le va permite multor ţări să fie gazde ale competiţiei, să construiască stadioane şi să câştige ceva, şi pe lângă asta lumea arabă pierduse de cinci sau de şase ori. Aşa că la un moment dat, pentru dezvoltarea fotbalului, e formidabil să mergi în Golf. Am cerut două lucruri. Am cerut să fie Cupa Mondială a Golfului, Qatarul să facă adică un efort ca să aibă lângă ei Abu Dhabi, Dubaiul, Bahrainul şi tot Golful, iar al doilea lucru, Cupa Mondială să fie în noiembrie, în decembrie.”

Cele mai citite

Cătălin Cîrstoiu declară că a fost la clinica privată pentru a-și ajuta colegii

Cătălin Cîrstoiu, candidatul coaliţiei PSD-PNL pentru funcţia de primar general al Capitalei, a declarat miercuri seara că a fost la clinica privată deţinută de...

Un cutremur cu magnitudinea inițială de 6,4 grade pe Richter a lovit sudul Japoniei

Un cutremur cu magnitudinea preliminară de 6,4 grade a lovit miercuri seara sudul Japoniei, a anunțat Agenția Meteorologică Japoneză, citată de Reuters, conform stiripesurse.ro. Epicentrul...

Partidul conservator din Croația a câștigat alegerile parlamentare

Conservatorii, aflați la putere în Croaţia, au ieşit pe primul loc în alegerile legislative, conform estimărilor iniţiale, dar cu mai puţine mandate decât în...
Ultima oră
Pe aceeași temă